Spitalul Județean nu poate derula programul de tromboliză pentru că nu există linie de gardă la Computerul Tomograf. Medic: Este singurul criteriu pe care nu îl îndeplinim

Spitalul Județean ”Mavromati” a fost inclus în programul național de tromboliză, însă aceasta nu se face din cauză că nu există linie de gardă la computerul tomograf. Medicii botoșăneni susțin că numărul persoanelor afectate de accidente vasculare cerebrale este în creștere, iar tromboliza reprezinta procedura care le-ar salva viața.

Medicul Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că unitatea ar mai avea nevoie de doi medici radiologi care să lucreze împreună cu medicii neurologi pentru a exista linie de gradă. Unitatea spitalicească a scos la concurs două posturi de medic radiolog, însă nu s-a înscris decât un medic.

Trebuie să avem linie de gardă. Acesta este singurul criteriu pe care în acest moment nu îl îndeplinim. Nu avem linie de gardă la radiologie, nu avem medic prezent 24 din 7 la serviciul de temograf. Acest program reprezintă finanțarea cu medicamentul care se numește actilyse. Acest medicament se administrează în serviciul de urgență pentru un pacient cu accident vascular acut. Există anumite criterii: în maxim patru ore de la debutul simptomatologiei se administrează în serviciul UPU, apoi pacientul este internat pe Secția de Neurologie. Accidentul vascular cerebral ischemic  apare atunci când o arteră care transportă sângele către creier se blochează în urma formării unui cheag de sânge, iar acest medicament dizolvă acest cheag de sânge. Ceea ce încercăm este să scadem dizabilitatea pacientului. Nu înseamnă că toți pacienții care vin cu deficit motor, paralizați complet pe o anumită parte, vor recupera complet. Dar măcar 30% -50% să recupereze”, a declarat medicul neurolog Maria Tudor.

Mai mult, medicii din Serviciul de Neurologie din cadrul Spitalului Județean au participat din 2017 și până în prezent la cursuri de formare organizate atât la Botoșani, cât și la nivel național cu privire la tratamentul intervențional al pacienților cu AVC. Totodată, anul trecut s-a organizat curs de instruire cu personalul din Serviciul de Ambulanță și SMURD pentru recunoașterea rapidă a AVC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *