Discuții aprinse în Consiliul Local de la Premiul Național Mihai Eminescu. Consilier local: Am ajuns să fim subiect de cancan național

Scandalul iscat de la acordarea Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” subiect aprins și în ședința de Consiliu Local. Consilierul local Eugen Țurcanu a cerut ca tot ceea ce ține de organizarea spectacolului și de acordarea premiului să cadă în sarcina Primăriei Botoșani, iar juriul să se ocupe, în continuare, de desemnarea câștigătorului.

Am ajuns să fim subiect de cancan național în ceea ce privește premiul național de poezie.  Alegerea câștigătorului să rămână la Caiete botoșănene, nu suntem abilitați să judecăm actul artisticv, dar în organizare ne putem implica”, a precizat Eugen Țurcanu.

De asemenea, s-a propus atât din partea consilierilor locali, cât și a primarului Cătălin Flutur, un nou regulament de organizare, în care să se impună juriului modul de acordare a premiului. Edilul municipiului a ținut să precizeze că Primăria Botoșani a fost ”târâtă” într-o luptă care se de de ani de zile în cadrul Uniunii Scriitorilor Români.

Este clar că noi nu putem să analizăm opera unui poet, mai ales că este vorba de Opera Omnia. Nu noi vom putea stabili cine este câștigătorul. Este o decizie a juriului: juriul poate să decidă azi într-un fel, un juriul de altfel calificat, iar mâine poate să decidă altfel. Este decizia dumnealor. Cred că la toate aceste manifestări, și punctul culminant pentru ce vine toată lumea în sala aia din Botoșani, care se pricep sau la actul cultural, este prezența laureatului. Ala este punctul culminant, să fie cineva. Decizia juriului a fost: o dată e unul, o dată e altul. Trebuie să reglementam printr-un regulament, pentru că noi dăm bani. Fără să vrem am fost târâți un pic și noi într-o luptă care se dă de ani de zile la nivelul Uniunii Scriitorilor și este firesc: unul își dorește să fie președinte, altul își dorește și el să fie președinte și se speculează orice în această luptă. Suntem victime colaterale aici, dar nimeni nu a contestat niciodată componența acelui juriu, un juriu care a decis prin vot ca astăzi să fie cineva și s-a răzgândit. Dacă câștigătorul nu ar fi fost pe scenă, intram într-o altă discuție la fel de spumoasă, că degeaba am organizat la Botoșani, dacă nu am fost în stare să îl aducem pe laureat pe scenă. Suntem părtași și noi acolo, suntem victime colaterale, într-o luptă dusă cu multă efervescență de ani de zile la nivelul unui organism pe care nu-l putem controla  sub nicio formă”, a menționat primarul Cătălin Flutur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *