Caz șocant! Bebeluș înfometat și deshidratat, în stare critică. Medicul de familie a sunat la 112

Spitalul de Copii -CPUUn nou caz de neglijență în îngrijirea unui bebeluș s-a înregistrat în județul Botoșani. Un nou-născut a ajuns la spital în stare deplorabilă, fiind luat cu ambulanța de la cabinetul medicului de familie din Manoleasa, acesta fiind și cel care a apelat la 112.

Bebelușul de numai trei luni era malnutrit, cântărind cu 300 de grame mai puțin decât la naștere, când a avut 3.600 grame.

Băiețelul a fost transportat mai întâi la Secția Săveni a Spitalului Județean, însă, când s-a văzut gravitatea cazului, s-a decis trasferul la Secția Pediatrie.

Cadrele medicale au constatat că micuțul mirosea îngrozitor, presupunând că nici măcar nu fusese spălat vreodată de la naştere.

Pacientul era instabil. Era malnutrit, deshidratat şi cu suspiciune de pneumonie”, a declarat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani.

La trei luni de la naștere, un copil ar trebui să cântărească între 5 și 6 kilograme. Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, mama copilului are 18 ani și locuiește cu bunica. Alexandru Colbu, directorul adjunct al DGASPC Botoșani, spune că în acest caz mama nu a știut cum să-și alimenteze copilul, aceasta fiind hrănit cu lapte de vacă și griș, făcând o indigestie. Femeia va urma un curs privind hrănirea copilului.

Acesta este al doilea caz de copil neglijat, înregistrat în județul Botoșani în ultima lună. În primul caz, bebelușul a decedat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *