Alături de Alin Bejan, în staful echipei FC Botoșani s-a alăturat și noul antrenor secund Adrian Iordache. Într-o conferință de presă, Iordache a declarat că este bucuros că a ajuns la o echipă cu tradiție în Moldova și speră să califice Botoșaniul în playoff. Acesta a făcut în ultimii ani echipă cu Liviu Ciubotariu la cluburile la care a fost angajat.
„Sunt bucuros că am ajuns la FC Botoșani din postura de antrenor secund, este un club de tradiție aici în Moldova. Am întâlnit aici oameni deosebiți, o echipă bună și sperăm din tot sufletul să putem face rezultate pe măsura așteptărilor oamenilor de aici. Lucrez cu Ciobi (nr. Liviu Ciobatariu) de cinci ani, știm unul cu celălalt ce avem de făcut și sperăm să fie de bun augur venirea noastră la Botoșani. Ne dorim foarte mult o victorie cu Craiova luni seara și sperăm ca și suporterii să fie alături de noi , să ne susțină pentru că ne așteaptă un meci foarte greu dar și noi avem un lot bun de jucători și sperăm să terminăm meciul cu un rezultat pozitiv.
Ne dorim foarte mult play-off-ul, știm că ne așteaptă etape foarte grele, este un campionat echilibrat, sunt cinci, șase echipe care își dorest acest lucru dar sperăm și suntem convinși că putem face acest lucru și sperăm să reușim”, a spus Iordache.