Marți, poliţiştii municipiului Dorohoi au fost sesizaţi de administratorul unei unităţi economice din municipiul Dorohoi cu privire la faptul că în noaptea de 12 spre 13 noiembrie, persoane necunoscute au pătruns fără drept în incinta societăţii, de unde au sustras mai multe bunuri.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că la data sus menţionată, doi tineri, de 18 şi 19 ani, fiind în stare de ebrietate, au pătruns prin efracţie în incinta societăţii respective, de unde au sustras bani şi sticle cu băuturi alcoolice. Valoarea prejudiciului creat a fost estimată la suma de 1.700 de lei.
Pe numele acestora a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în care se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.