Povestea emoționantă a chirurgului botoșănean care face transplant de ficat: A lucrat la fabrica de șuruburi, iar acum salvează vieți

medic doina hereoret cetatean onoare 1Singura femeie medic din România care face transplant de ficat este din Botoșani și are o poveste de viață emoționantă. Doina Hrehoreț operează de 21 de ani, timp în care a salvat mii de vieți. Se dedică meseriei de chirurg cu trup și suflet și nu ar pleca niciodată din țară pentru a profesa în lume. Doina Hrehoreț  crede că salvarea altor vieți este mai importantă  decât viața personală și operează încontinuu, alături de mentorul său, renumitul medic Irinel Popescu.

like facebook, stiri, botosaniMă bucur de fiecare dată când pot să ajut. Nu știu câte operații am: sute, mii. De 21 de ani operez și au fost ani în care nu am avut o zi concediu, am operat aproape continuu. A fost perioada în care înveți, perioada în care te dedici trup și suflet, pentru că de 10.000 de ore, așa se spune, ai nevoie să faci performanță într-un domeniu, indiferent de domeniu. Și atunci este un drum pe care trebuie să îl parcurgi dacă vrei să ajungi undeva”, a declarat chirurgul.

Modestă, Doina Hrehoreț a povestit cum a ajuns să practice această meserie. A lucrat la fabrica de șuruburi, a făcut practică agricolă, cocheta cu meseria de arhitect, iar în cele din urmă a ales medicina.

M-am analizat foarte bine și am încercat să-mi dau seama ce îmi place să fac în viață și ce mi-e ușor să fac în viață. Am pus întâi în balanță lucrurile care îmi plac, handicapurile pe care le avea sau credeam că le am și am încercat să-mi dezvolt la maxim lucrurile pe care mi le-a dat Dumnezeu, calitățile. Știam că nu am o memorie bună și am spus că nu pot să fac dreptul, cu toate că sunt o justițiară de felul meu. Am făcut practică agricolă și nu mi-a plăcut. Am știut că nu o să lucrez în agricultură, am lucrat la fabrica de șuruburi, nu știu dacă mai există, dar după o zi am decis că nu o să lucrez niciodată în fabrică, și atunci am restrâns foarte mult paleta de profesii. Am osicilat între medic și arhitect, dar în tinerețea mea arhitectura nu avea această viziune care este acum și am decis să mă fac medic. Am știut din prima zi că o să fiu chirurg, pentru că știam că am manualitate, știam că am nervi tari și știam că vreau să ajut. Nu am avut modele în familie, nu am avut experiențe tragice sau fericite legate de spital și sănătate. Pur și simplu a fost o analiză cât mai corectă a ceea ce sunt”, a spus medicul.

Deși a plecat din municipiul Botoșani imediat după terminarea liceului, Doina Hrehoreț, a declarat că nu s-a acomodat cu Bucureștiul.

Nu pot să spun că sunt acomodată 100% cu Bucureștiul. E alt ritm, mult mai alert, un pic agresiv . Aici mă simt ca acasă (nr. la Botoșani). Mă simt bine”, a afirmat botoșăneanca.

A ales chirurgia, specialitate preferată mai mult de bărbați. S-a specializat în afara țării, însă niciodată nu s-a gândit să părăsească România.

Poate că în Europa numărul femeilor care fac chirurgie în general este mic sau în momentul în care am ales eu să fac chirurgie aproape că nu existau femei care să facă chirurgie. Erau femei care făceau oftalmologie, ginecologie, chirurgie ca atare nu. Când am ales chirurgia, nu mi-am propus să fac transplant. Soarta a fost să aleg rezidențiatul de chirurgie în clinica prof. Irinel Popescu și viața m-a dus în punctul acesta. Au fost mulți care au trecut în echipa dânsului, s-a cernut sita. nu au rămas toți. Mi-a plăcut ceea ce am făcut și am ajuns aici. Nu am luat în calcul să părăsesc țara. Nu o spun numai din patriotism, dar realmente nu m-am simțit bine în altă țară, și am fost în multe țări pentru că această specializare trebuia învățată de la oameni care o știu. Am învățat-o de la șeful meu, (nr.Irinel Popescu) , iar el rândul lui a învățat-o din străinătatre, din America, și ne-a trimis și pe noi să ne specializăm, dar întotdeauna mi-am dorit să mă întorc”, povestește Doina Hrehoreț.

A stat doar câteva ore la Botoșani după ce a plimit distincția de Cetătean de Onoare a Municipiului Botoșani, după care a plecat la București, cu un elicopter pus la dispoziție, pentru a intra din nou în sala de operație de la Spitalul Fundeni pentru un transplant.

Am avut anul acesta parte de o gașcă de tineri, așa le spun eu, care mi-au încântat sufletul și m-au energizat. Sunt tineri care erau la un pas de moarte, iar acum îi văd la control și sunt fericită că îi am în viață”, a mai spus chirurgul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *