Fost director de instituție publică din Botoșani condamnat la patru ani de închisoare

Mihai Axinte, fost director la Directia Silvica Botosani
Mihai Axinte, fost director la Directia Silvica Botosani

Un fost director de instituție publică din Botoșani a fost condamnat, vineri, la patru ani de închisoare cu executare. Este vorba de fostul director al Direcției Silvice Botoșani, Mihai Axinte, care a fost condamnat de Tribunalul Botoșani într-un dosar de corupție.

Axinte a fost găsit vinovat în dosarul în care a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Citește și: Fost director al Direcţiei Silvice acuzat de DNA de abuz în serviciu. Prejudiul este estimat la 500.000 de euro şi i s-a pus sechestru pe avere

like facebook, stiri, botosaniFostul șef al Direcției Silvice a primit și pedeapsa complementară de interzicere a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei închisorii. Î

Totodată, acesta a fost obligat la plata către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Botoşani despăgubiri în cuantum de 2.477.232 lei (din care 2.439.450 lei reprezintă preţul terenului achiziţionat de partea civilă).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *