Urmărit 15 kilometri de polițiști. Motivul pentru care șoferul fugea de oamenii legii

7 martie 2018

politie_girofar_albastruUn tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unei mașini, a fost urmărit de polițiști în trafic aproximativ 15 kilometri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Botoșani, Maria Carp, marți, 6 martie, poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi  au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism cu numere de înmatriculare aparţinând statului german.
like facebook, stiri, botosani
Șoferul nu s-a conformat la semnalul poliţiştilor, continuându-şi deplasarea, astfel că oamenii legii au pornit pe urmele sale pe o distanţă de aproximativ 15 km, fiind identificat pe raza localităţii Ibăneşti.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că numerele de înmatriculare ale autovehiculului sunt expirate din data de 10.01.2018. Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la o unitate medicală pentru recolatarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducere sub influenţa alcoolului”, precizează Maria Carp.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Urmărit 15 kilometri de polițiști. Motivul pentru care șoferul fugea de oamenii legii”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia