Pentru a doua oară, Liceul Teoretic ”Dr. Mihai Ciucă” Săveni obține primul loc pe țară la un concurs național

Liceul Mihai Ciuca SaveniEvaluarea proiectelor din cadrul competiției naționale ”O activitate de succes” din Săptămâna Școala altfel, ediția 2017 (cea aferentă anului  școlar 2016 – 2017), s-a finalizat și rezultatele au devenit publice. Ele situează din nou Liceul Teoretic ”Dr. Mihai Ciucă” Săveni, județul Botoșani, pe LOCUL I la nivel național la secțiunea  Consiliere și orientare, în cadrul căreia au fost promovate  și s-au confruntat de această dată 19 județe.

like facebook Activitatea desfășurată de Liceul Teoretic ”Dr. Mihai Ciucă” Săveni, județul Botoșani, în perioada 21 – 25 noiembrie 2016 a fost preferată și apreciată de elevi și de juriu și astfel proiectul intitulat Job Shadow Day se regăsește pe lista câștigătorilor, fiind și de această dată singurul din județul Botoșani care obține această performanță.

Premierea proiectului a avut loc în cadrul Galei Olimpicilor Internaționali, la Palatul Parlamentului, în prezența mai multor persoane oficiale.

  ”Noi pierdem zilnic valori nebănuite, însă eu cred că cea mai mare pierdere este ratarea viitorului unui tânăr…. Acest program este unul de recuperare și valorificare socială a resurselor de inteligență și creativitate  ale elevilor noștri” – spune coordonatorul proiectului, prof. Decebal Copileț.

Acesta a mai adăugat că ”Activitatea nu a putut fi realizată fără ajutorul și susținerea unei echipe motivate de dorința de a schimba perspectiva tinerilor cu privire la realizarea profesională în România”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *