Sentință amânată în dosarul de corupție al fostului director al Direcției Silvice. Ce a decis instanța!

Mihai Axinte, fost director la Directia Silvica Botosani
Mihai Axinte, fost director la Directia Silvica Botosani

Magistrații Curții de Apel Suceava au amânat, vineri, sentința finală în dosarul de corupție în care este judecat fostul director al Direcției Silvice, Mihai Axinte.

Judecătorii suceveni au infirmat decizia de achitare a lui Axinte dată de Tribunalul Botoşani și au trimis dosarul spre judecare la prima instanță.

Desfiinţează în totalitate sentinţa penală apelată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe”, se arată în sentința de vineri a Curții de Ape Suceava.

La finalul anului 2016, instanța botoșăneană l-a achitat pe fostul șef al Direcției Silvice motivând că faptele de care este acuzat nu sunt prevăzute de legea penală.

Mihai Axinte a fost trimis în judecată, la sfârşitul anului 2015, de procurorii DNA Suceava pentru abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2007-2008, în timp ce era directorul instituţiei nu a contestat în instanţă două hotărâri ale Comisie Judeţene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar ce priveau retrocedarea a 348 de ha de pădure unui cetăţean străin.

like facebookConform legislaţiei cetăţenii străini nu puteau primi drept retrocedare pădure. Mai mult decât atât, director a dispus ulterior cumpărarea întregii suprafeţe de pădure de la persoana care l-a dobândit, contra sumei de 2.439.450 de lei. Acum în cadrul dosarului această sumă reprezintă prejudiciu la care se mai adaugă şi 37.782 de lei reprezentând alte cheltuieli conexe.

 


One thought on “Sentință amânată în dosarul de corupție al fostului director al Direcției Silvice. Ce a decis instanța!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com