FOTO Punct de lucru al pompierilor inaugurat la Flămânzi

pompieri flamanzi raed arafat 2 JPGInspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a inaugurat, duminică, un punct de lucru în oraşul Flămânzi. Punctul de lucru va deservi cinci comune şi un oraş din Botoşani şi o comună din Iaşi însemnând o populaţie de 30.000 de locuitori.

like facebookLa inaugurare au fost prezenţi secretarul de stat Raed Arafat, şeful ISU, Daniel Dragne, prefectul Dan Şlincu, şeful ISU Botoşani, Cristian Amarandei, preşedintele Consiliului Judeţean, Costică Macaleţi şi primarul oraşului Flămânzi, Florin Olaru.

pompieri flamanzi raed arafat„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani îşi doreşte permanent să se dezvolte pentru că atunci când semenii noştri ne vor solicita să îi ajutăm în cel mai scurt timp şi cu rezultate foarte bune. Pentru aceasta avem nevoie să îndeplinim anumite criterii operaţionale, iar pe de altă parte să avem o dotare perfomantă şi o pregătire adecvată pentru personal. Dacă în ultimii ani dotarea ISU Botoşani a cunoscut progrese deosebite şi cu atât mai mult viitorul este şi mai bun prin proiecte derulate la nivel central, trebuie să ţinem cont de criteriile operaţionale. Unul dintre aceste criterii ne demonstrează că putem fi eficienţi este timpul de răspuns. Acesta a constituit şi motivul pentru care am luat decizia operaţionalizării acestui punct de lucru. Vorbim de şapte unităţi administrativ teritoriale, şase din judeţul Botoşani şi o comună din judeţul Iaşi. Este vorba de  zonă de 500 km pătraşi cu 14.000 de locuinţe şi 30.000 de locuitori. Ne bucurăm că am putut să deschidem acest punct de lucru”, a declarat col Cristian Amarandei.

Secretarul de stat a lăudat programul de salvatori voluntari desfăşurat cu succes la Botoşani şi a menţionat că în ultimii ani dotările ISU au fost consistente.

 

raed arafat flamanzi„Dacă înainte maşinile de pompieri veneau din Botoşani, acum prima maşină va pleca de aici când este cazul. Pentru pompieri perioada care urmează este una extrem de importantă deoarece asistăm la un moment istoric în care pompierii şi situaţiile de urgenţă în general sunt considerate de importanţă strategică pentru populaţie şi pentru ţară. La nivel naţional s-au alocat fonduri fără precedent şi aici vorbesc de 600 milioane de euro să ne permită să ne dotăm şi să eliminăm ce este mai vechi de 25-30 de ani. Înţeleg că judeţul Botoşani este fruntaş în programul de voluntari pe care îl are Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, voluntari activi care au început să iasă pe maşinile de intervenţie. Este un mod activ prin care comunitatea civică să fie alături de pompieri”, a declarat Raed Arafat.

pompieri flamanzi raed arafat 3JPGpompieri flamanzi raed arafat 1

One thought on “FOTO Punct de lucru al pompierilor inaugurat la Flămânzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *