Campanie de prevenire a consumului de canabis, lansată la Botoșani

campanie prevenire canabisAgenţia Naţională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani a lansat Campania naţională de prevenire a consumului de canabis #POTALTFEL!”, care  va fi implementată în perioada 5 septembrie 2017 – 31 iulie 2018.

Campania are drept scop creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei generale, cu vârsta cuprinsă între 15-64 de ani, cu accent pe populaţia şcolară de 15-24 de ani, asupra efectelor medico-psiho-sociale ale consumului de canabis, în vederea neînceperii şi/sau evitării trecerii de la consumul  ocazional/recreaţional la consumul regulat de canabis.

like facebook#POTALTFEL!” reprezintă un răspuns integrat şi complet în planul politicilor publice, cu rol emergent la dinamica consumului de droguri în România. Organizatorii campaniei susțin că kla această dată canabisul este cel mai consumat drog ilicit la nivelul populației generale.

Cea mai mică vârstă de debut în consum de canabis declarată a fost 14 ani, iar media vârstei de debut este 21 de ani. În județul Botoșani, tinerii preferă să consume etnobotanice.

În 2016, dacă avem în vedere strict indicatorul urgențe medicale, au fost zero urgențe medicale pe consum de canabis. S-au înregistrat urgențe medicale în ceea ce privește consumul de etnobotanice, dar pe canabis este zero. Scopul acestui eveniment este lansarea campaniei naționale de prevenire a consumului de canabis”, a menționat reprezentatul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Botoşani, Vlad Axinciuc.

vlad axinciuc daniela beclea

 

2 thoughts on “Campanie de prevenire a consumului de canabis, lansată la Botoșani

  1. Si cu ce ajuta acest scop al campanii, daca a fost inregistrat 0 cauze de urgenta pe consum de canabis? Unde e campania impotriva etnobotanicilor?
    Trebuie sa informezi publicul diferenta dintre etnobotanice si canabis .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *