Amenzi de peste 300 mii lei și permise reținute, în urma unor acțiuni ale polițiștilor

masini oprite politie filtre bariera suceveiPoliţiştii botoşăneni desfăşoară activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în sezonul estival 2017.

În perioada 31 iulie – 6 august, efective mărite de poliţişti au acţionat pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

La acţiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, precum şi de la alte structuri.

like facebookÎn urma activităţilor, au fost constatate 85 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), 6 persoane au fost surprinse în flagrant delict, iar faţă de alte două au fost dispuse măsuri preventive.

În perioada menţionată au fost aplicate 719 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 320.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 84.000 de lei.

Poliţiştii au intervenit la 216 solicitări ale cetăţenilor, majoritatea venite prin intermediul serviciului 112 şi au aplicat 109 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 82 prevăzute de alte acte normative.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi specifice, în urma cărora au aplicat 530 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, din care 5 pentru consum de alcool şi 282 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 27 de permise de conducere, dintre care 5 pentru consum de alcool şi 10 pentru încălcarea regimului legal de viteză şi au retras 14 certificate de înmatriculare.

În aceeaşi perioadă, pe raza judeţului, au avut loc patru accidente rutiere grave, soldate cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor trei, potrivit unui comunicat al IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *