Tânărul luptător mort după o accidentare banală și-a sunat mama înainte să se stingă. ”Cred că o să mor, ajută-mă!”

cosmin baiat mortO accidentare suferită în timpul executării unui procedeu tehnic a pus capăt vieții tânărului luptător Cosmin Aluchiănesei. Sportivul, care urma să împlinească 16 ani peste câteva zile, s-a stins pe un pat de spital, copleșit de dureri groaznice care, rapid, i-au cuprins tot trupul. Când a simițit că moartea-i dă târcoale, Cosmin a sunat-o disperat pe mama lui căreia i-a spus că e la capătul puterilor: ”Mamă, cred că o să mor, ajută-mă!”. După câteva ore de la strigătul de ajutor al copilului său aflat în suferință, cea care i-a dat viață și-a văzut băiatul mort, la morga spitalului din Botoșani, scrie ziarul Libertatea.

Drama lui Cosmin – component al lotului național de cadeți -, s-a scris pe durata a aproape trei zile la capătul cărora tânărul sportiv a pierdut lupta în fața morții. Vineri, în timpul unui antrenament obișnuit s-a lovit la șold, iar luni dimineață, înainte de ivirea zirilor, bietul băiat și-a dat ultima suflare, chinuit de dureri groaznice. Trei zile în care Cosmin a fost consultat în două rânduri la Spitalul din Bacău – atât la Urgență cât și la Pediatrie -, și o dată la Botoșani, unde de altfel a și rămas internat.

like facebook”Sportivul accidentat a fost nevoit, cu  dureri mari, să umble prin spitale, de capul lui, pentru că la lotul național nu este nici măcar un asistent care să le acorde primul ajutor în caz de nevoie”, ne-au spus apropiați ai familiei. De altfel, această situație, dar și felul în care medicii au acționat la consulturile la care a fost supus tânăra speranță a luptelor românești,  fac acum obiectul cercetărilor judiciariștilor botoșăneni.

”Ne-am sesizat din oficiu în legătură cu acest caz. Se fac cercetări într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, dar deocamdată nu este vizată nici o persoană. Au fost audiați mai mulți martori”, ne-a declarat agent principal Cătălina Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

În tot acest timp, răpuși de durere, Cătălin și Petrona, părinții lui Cosmin Aluchiănesei se pregătesc de înmormântarea fiului lor care și-a pierdut viața din cauza unei accidentări suferite la șold, în timpul unui antrenamant. O lovitură ca multe altele pe care, în toiul luptei dusă pe saltea nu a băgat-o în seamă, dar care, în două zile și jumătate, poate în trei zile, l-a ucis. Ultima care a vorbit cu Cosmin a fost chiar mama băiatului care, peste câteva zile, urma să împlinească 16 ani.

Cum starea sănătății i se agrava de la o oră la alta, Cosmin s-a speriat, s-a panicat și, din spital, de la Botoșani, unde fusese internat în regim de urgență la insistențele părinților, și-a sunat mama. Luptătorul de aproape o sută de kilograme simțea că a ajuns la capătul puterilor, simțea că trupul nu-l mai ajută în fața morții care-i dădea târcoale. ”Mamă, cred că o să mor, ajută-mă!”, i-a fost dat bietei femei să audă. Era ora patru dimineața și Petrona se urca în mașină cu soțul ei, Cătălin, pentru a parcurge cei o sută de kilometri care despart comuna Călărași – localitatea natală a lui Cosmin -, de Botoșani. Cei mai lungi o sută de kilometri din viața bieților oameni peste care a ăzut blestermul…Ar fi vrut să zboare până la spital…Când au ajuns, Cosmin al lor, nu mai era în viață… I-au văzut trupul, învelit în cearșaf, la morga spitalului. Inima îi cedase după ce și plămânii îi fueseră serios afectați în urma unor complicații.

Cosmin a suferit o embolie produsă în profunzime

Cadavrul tânărului sportiv a fost autopsiat ieri, la Serviciul de Medicină Legală din Botoșani. Surse apropiate anchetei, confirmate de apropiați ai familiei, vorbesc despre un diagnostic cutremurător. Cel uțin în acest moment al derulării investigațiilor medicale. ”Vorbim de o embolie, de un cheag format în profunzime în zona lovită (n.r. șold). Echilibrul chimic al sângelui a fost moodificat , iar particulele de grăsime sau de sânge au blocat vasele sanguine. Arterele pulmonare au fost afectate și a urmat infarctul. Situația a avut o evoluie extrem de rapidă și a fost alimentată și de o mică infecție pe care băiatul a avut-o în corp”, ne-au dezvăluit surse apropiate anchetei.

Sursa: Libertatea

 

One thought on “Tânărul luptător mort după o accidentare banală și-a sunat mama înainte să se stingă. ”Cred că o să mor, ajută-mă!”

  1. ERATA:ati gresit distanta dintre Comuna Calarasi-Municipiul Botosani! Distanta corecta este 60 de kilometri,nu 100 Km cum ati scris in publicatie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *