Evaziune fiscală la deszăpezirea drumurilor județene. Anchetă a Poliției cu două persoane urmărite penal

autofreza deszapezire BotosaniPoliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi abuz în serviciu.

În fapt, poliţiştii au constatat că, în perioada 2014 – 2016, cu prilejul derulării contractelor subsecvente de lucrări încheiate pentru întreţinerea drumurilor judeţene pe timp de iarnă, au fost emise facturi fiscale, în care s-ar fi consemnat operaţiuni fictive referitoare la prestarea serviciilor.

like facebookOperaţiunile ar fi fost confirmate fictiv de reprezentanţii beneficiarului, incluzând  şi perioadele de staţionare a utilajelor în condiţiile în care conform contractului cadru şi a contractelor subsecvente, plata urma să se facă în funcţie de lucrările efectiv executate.

Valoarea lucrărilor facturate de prestatorul de servicii este de 1.703.381 de lei, iar prejudiciul cauzat este de aproximativ 330.000 de lei.

De asemenea, la data de 9 martie a.c., la propunerea poliţiştilor, a fost dispusă continuarea urmăririi penale faţă de două persoane pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2012 – 2014, în cadrul unor contracte având ca obiect lucrări de deszăpezire, în calitate de reprezentanţi ai unei instituţii din Darabani, ar fi efectuat plăţi nelegale către societăţile respective, reprezentând lucrări de deszăpezire neexecutate sau lucrări de deszăpezire justificate ca şi efectuate cu utilaje pe care nu le-au deţinut.

Prejudiciul estimat cauzat bugetului instituţiei respective este de 170.400 de lei.

În ambele cazuri, cercetările sunt efectuate sub supravegherea procurorilor  de caz,  pentru recuperarea prejudiciilor şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *