Senatorul Doina Federovici solicită Guvernului fonduri pentru localitățile calamitate din județul Botoșani

doina federovici in senatSenatorul PSD Doina Federovici a adresat, luni, plenul Senatului,  o interpelare primului ministru Dacian Cioloș prin care solicită promovarea unei hotărâri de Guvern pentru limitarea efectelor calamităților care au afectat în ultima perioadă județul Botoșani.
Interpelarea are la bază recensământul efectelor fenomenelor extreme care au afectat flămânzenii precum și locuitorii altor 4 comune din județ: aproximativ 100 km de drumuri, 20 de podețe, 21 de case, 29 de anexe gospodărești și peste 3000 de hectare de teren arabil și pășune.
”Am solicitat primului ministru alocarea din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului a sumelor corespunzătoare și necesare pentru limitarea efectelor calamităților care au afectat în ultimele zile județul Botoșani. Lipsa de reacție a așa zisei guvernări tehnocrate este revoltătoare, în condițiile în care există programe speciale privind combaterea inundațiilor, combaterea secetei și a deșertificării și menționez punctualProgramul de intervenții în caz de calamități naturale și Programul de amenajări complexe a bazinelor hidrografice, ignorate în totalitate de actuala guvernare”, a declarat președintele executiv al PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici.
Viceliderul senatorilor PSD, Doina Federovici, a ținut să adreseze această interpelare premierului Dacian Cioloș având în vedere faptul că au fost ignorate programele mai sus menționate iar unica soluție în acest moment rămâne alocarea sumelor necesare din Fondul de Rezervă aflat la dispoziția Guvernului.
AICI puteți urmări intervenția senatorului botoșănean din plenul Senatului.      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *