Anunţ Nova Apaserv! Botoșaniul rămâne două zile fără apă

apa intreruptaSocietatea Nova Apaserv Botoșani anunță oprirea sistemului de alimentare cu apă pe traseul Bucecea – Dorohoi – Botoșani – Flămânzi, în perioada 17-19 iunie 2016,  în vederea executării de către S.C. Victor Construct S.R.L. a lucrărilor de montaj a vanelor în cadrul contractului ,,Îmbunătăţirea STAP Cătămărăşti şi Bucecea”.

like facebookFurnizarea apei va fi oprită în ziua de vineri, 17 iunie 2016 ora 2000, iar repunerea în funcțiune a sistemului va începe în ziua de duminică, 19 iunie 2016 ora 0600.

Oprirea sistemul de alimentare cu apă va afecta municipiile Botoşani şi Dorohoi, oraşele Bucecea, Flămânzi, precum și comunele Băluşeni, Brăeşti, Broscăuţi, Copălău, Cristeşti, Curteşti, Leorda, Mihai Eminescu, Răchiţi, Stăuceni, Unţeni, Văculeşti, Vlădeni.

Având în vedere că umplerea și reechilibrarea sistemului sunt operațiuni ce trebuie să se facă lent și treptat, pentru evitarea producerii unor eventuale avarii, informăm consumatorii că reluarea furnizării apei va fi resimțită diferențiat de către aceștia funcţie de locul de consum, întregul sistem urmând a intra în parametrii normali de funcționare abia în cursul zilelor  de duminică şi luni.

Menționăm de asemenea că, din cauza întreruperii totale a funcționării sistemului de alimentare  precum și vechimii unor conducte de aducțiune/distribuție, este posibil ca temporar, și în unele zone, cu toate manevrele de purjare efectuate, turbiditatea (lipsa de transparenţă a apei) să înregistreze valori peste limitele normale.

Pentru evitarea efectelor negative cauzate de lipsa apei, rugăm consumatorii să-şi constituie rezervele de apă necesare, potrivit unui comunicat al Nova Apaserv.

 

One thought on “Anunţ Nova Apaserv! Botoșaniul rămâne două zile fără apă

  1. vai doamne cine face lucrarea! atentie se vor defecta imediat halal cik puterea lucrului bine facut!poate la wc pe unde au lucrat tot sa prapadit in 2 ani!totul e la 4 mana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *