Locuințe distruse în urma unor incendii

pompieri casa incendiu acoperisTrei familii din municipiul Botoşani, oraşul Ştefăneşti şi comuna Dângeni au fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului în urma unor incendii, produse pe 11 ianuarie. Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: coş de fum necurăţat de funingine şi scurtcircuit electric.

Pentru stingerea acestora au intervenit, în total, 33 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani,  voluntari ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi cetăţeni.

like facebookPagubele au fost estimate la peste 30.000  lei. Pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de peste 1.000.000 lei.

Primul eveniment cu foc s-a înregistrat în municipiul Botoşani, unde acoperişul unei anexe s-a aprins de la un scurtcircuit generat de un aparat electric lăsat sub tensiune, nesupravegheat. Exista pericolul de propagare la alte clădiri din gospodărie. Incendiul a fost stins pompierii din Botoşani.

Trei ore mai târziu, pompierii din Truşeşti au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă de pe raza localităţii Dângeni. Incendiul, generat de un coş de fum necurăţat de funingine, a fost stins înainte de a produce pagube însemnate. A ars doar funinginea.

Puţin înainte de ora 22.00, un localnic din Ştefăneşti, a solicitat ajutorul pompierilor pentru stingerea incendiului care ameninţa să îi distrugă locuinţa. Cauza probabilă a incendiului o constituie un coş de fum necuraţat de funingine.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, pompierii recomandă verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *