O comună din Botoşani a fost denumită după porecla unei hangiţe care i-ar fi căzut cu tronc lui Ştefan cel Mare. Localnicii spun că povestea este reală şi că voievodul moldovean a umblat mult timp, fără succes, după frumoasa botoşăneancă.
La 33 de kilometri de municipiul Botoşani, pe drumul ce duce către Iaşi, se află o comună cu peste 5.000 de suflete care poartă numele de Frumuşica. Este o veche aşezare moldovenească atestată cu cele şase sate ale sale încă din timpurile voievodale ale secolelor XV-XVI. Numele comunei poartă chiar numele unei femei care ţinea o cârciumă la marginea drumului comercial ce lega Hârlăul şi Târgul Frumos de oraşele poloneze.
Femeia, al cărui nume s-a pierdut în negura timpului, este adevărata întemeitoare a localităţii şi, după cum spun oamenii locului, singura care a avut îndrăzneala să-i refuze avansurile amoroase voievodului Ştefan cel Mare şi nici nu a vrut să audă de iubirea lui.
Frumuşica hangiţa după care ofta Ştefan Vodă
Toţi localnicii în vârstă din Frumuşica ştiu legenda locului. Bătrânii spun că, în vremurile lui Ştefan cel Mare, Frumuşica nu era decât un cătun, în jurul unui han de la marginea drumului comercial ce venea de la curţile domneşti ale Hârlăului şi ducea către târgul Botoşaniului şi mai departe către Liov. Proprietarul hanului era o femeie, al cărui nume, ca de altfel şi cel al vechiului cătun medieval, s-a pierdut. Despre această femeie legenda spune că era frumoasă-foc şi doar simplul fapt că ea servea la mese atrăgea ca un magnet muşterii.
”Veneau cu căruţele ocol negustorii dacă era cazul, numai să ajungă să o vadă. Atât era de frumoasă. Naltă şi nurlie cu păr blond şi lung, spun poveştile din bătrâni”, mărturiseşte Ghiţă Amarandei, un bătrân de 82 de ani din Frumuşica.
Până şi membrii comunităţii evreieşti, sosită mai târziu către secolul al XVIII lea la Frumuşica, ştiau legenda veche. ”Era nurlie foc şi avea într-însa har ce răspândea tainice chemări şi doruri pătimaşe”, scria evreica Mariana Juster, în cartea sa „La noi la Frumuşica”.
Fiind atât de frumoasă şi având un vin negru de legendă, care ar fi avut şi calităţi afrodisiace, faima ei a ajuns şi la urechile lui Ştefan cel Mare, care poposea din când în când prin ţinuturile Hârlăului, unde avea curtea domnească. Legenda spune că Vodă a venit s-o vadă. Când i-ar fi văzut frumuseţea, şi-a dorit-o nespus.
”Legenda spune că hangiţa nici măcar nu a vrut să audă de el. L-ar fi refuzat respectuos, dar ferm. Nici măcar nu i-a dezvăluit numele”, spune secretarul comunei Petru Anton, cel care, de altfel, a şi contribuit la o istorie a comunei.
Voievodul vrăjit de frumuseţea fetei, nu a pedepsit-o, dar ar fi continuat să vină, doar să o vadă şi să-şi aline iubirea pentru femeia din popor.
”L-a refuzat de fiecare dată. Dar el venea mereu. Mulţi vedeau domnitorul în haine bogate cum venea să bea vin şi numai să o vadă”, spune şi moş Amarandei, localnic. Voievodul i-ar fi dat şi porecla ”Frumuşica”, de la care a rămas numele satului, târgului şi, apoi, a comunei de astăzi.
”Păi, oamenii au preluat porcla asta, că se şi potrivea, şi aşa a rămas, Frumuşica. Mergeau la Frumuşica, la han”, spune şi Petru Anton.
Adevărul despre Frumuşica
”Un han a existat cu certitudine la Frumuşica. Era în apropiere de sediul Primăriei, către drumul spre satul Vlădeni Deal din comună. Astăzi nu mai este nimic, fiindcă era, probabil, din bârbe şi chirpici, dar referinţe despre acel han sunt numeroase”, spune secretarul comunei.
În legătură cu existenţa hangiţei care l-a fermecat pe Ştefan cel Mare, nu există niciun fel de document sau atestare, doar tradiţia populară. ”Cu siguranţă a fost o hangiţă frumoasă. Că, altfel, nu se numea Frumuşica locul ăsta. A intrat în mentalul colectiv denumirea de Frumuşica pornind, cu siguranţă, de la ceva real. Cât despre întâlnirea ei cu Ştefan cel Mare, nu există nicio referinţă, doar poveştile oamenilor. Este o legendă frumoasă la care oamenii ţin”, spune, zâmbind, Petru Anton.
Citeste mai mult pe Adevărul: adev.ro/nyvdan
