Opel Zafira cu documente falsificate oprit la frontiera cu Moldova

masina politie frontieraPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au întocmit lucrare penală unui bărbat, cetăţean R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru mijlocul de transport pe care îl conducea.

La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Aureliu I., cetăţean R. Moldova în vârstă de 44 de ani, conducând autoturismul marca Opel Zafira, înmatriculat în Italia.

like facebookDeoarece polițiștii au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au stabilit faptul că talonul care atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentice, fiind falsificat.

În legătură cu cele constatate, Aureliu I. a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentele sunt false, inspecţia tehnică periodică fiind obţinută de la o firmă din Italia, contra sumei de aproximativ 80 euro.

Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infraţiunii de uz de fals.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *