Cuciureanu s-a ales cu un nou dosar penal. Vezi de ce îl acuză procurorii!

Constantin Cuciureanu
Constantin Cuciureanu

Controversatul om de afaceri Constantin Cuciureanu, de 44 de ani, s-a ales cu un dosar penal din partea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

like facebookPotrivit anchetatorilor, acesta alături de un complice, Dumitru Morhan, de 56 de ani, din judeţul suceava, au prejudiciat bugetul ststaului cu 633.355 de lei. Cei doi au înregistrat facturi fictime în contabilitatea unei societăţi administrate de Constantin Cuciureanu şi nu au mai plătit TVA şi impozit pe profit pentru operaţiunile efectuate.

„În perioada februarie – decembrie 2005, au dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a societăţii a cărui administrator era inculpatul Cuciureanu Constantin, a unor documente care nu au avut la bază operaţiuni reale în scopul de a sustrage de la plata către bugetul consolidat al statului a unor sume de bani reprezentând TVA dedus nelegal, au emis şi au ştornat facturi fiscale, reprezentând operaţiuni comerciale nereale, cu scopul urmărit de a se sustrage de la plata unor sume de bani datorate bugetului consolidat al statului, reprezentând TVA colectat şi ajustat nelegal, precum şi de amânare la plată a impozitului pe profit, în sumă totală de 626.779 lei, la care se adaugă accesorii în sumă de 6.576 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Constantin Cuciureanu este în prezent încarcerat în Penitenciarul Botoşani executând o pedeaspă de şase ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *