VIDEO Apa livrată botoşănenilor de Nova Apaserv a fost binecuvântată de Bobotează

slujba binecuvantare apa la statia de tratare catamarastiConducerea operatorului de apă a continuat tradiţia binecuvântării apei de la staţia de tratare Cătămărăşti.

Marţi după amiază, conducerea Consiliului Judeţean alături de cea a Nova Apaserv şi alţi invitaţi precvum prefectul judeţului au participat la slujba de binecuvântare a apei oficiată de doi preoţi. Ulterior cei doi au sfinţit şi o cruce de gheaţă sculptată în zona staţiei de tratare.

like facebook” Este un obicei corect şi este bine ca societatea Nova Apaserv să folosească acest prilej de sărbătoare pentru a sfinţi apa care ajunge în fiecare casă din municipiul Botoşani şi chiar din judeţ”, a declarat Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean.

Preoţii au ţinut să precizeze că nu este o sfinţire a apei, iar la robinetele botoşănenilor nu va slujba binecuvantare apa la statia de tratare catamarasti3curge aghiasmă ci este o binecuvântare.

„Cei mai mulţi se vor gândi că am făcut aici aghiasma mare. Ei bine, lucrul acesta nu se poate face pentru că aghiasma mare se face numai în cadrul Sfintei Liturghii la Biserică. Noi aici am reluat şi rememorat ceea ce se întâmplă acum la malul mării, pe malurile Dunării. Preoţii binecuvântează apa, pentru că acum la Bobotează se schimbă firea apelor. Aghiasma mare noi am folositi-o să binecuvântăm apa ce va curge la casele fiecăruia ce sunt în cetatea aceasta a Botoşaniului”, a declarat Daniel Dascălu, preot.

 

slujba binecuvantare apa la statia de tratare catamarasti2slujba binecuvantare apa la statia de tratare catamarasti1slujba binecuvantare apa la statia de tratare catamarasti4slujba binecuvantare apa la statia de tratare catamarasti5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *