Bătrân de 75 de ani, acuzat de înșelăciune. Vezi ce a făcut omul pentru a-și spori averea!

Parchetul BotosaniUn bătrân, de 75 de ani, a uimit poliţiştii şi procurorii, după ce a găsit o metodă inedită pentru a-și spori averea. Acesta a păcălit autoritățile declarând în fals că este proprietarul unui teren pe care, de fapt, nu îi aparținea.

Constantin Căuneac, din satul Victoria- comuna Hlipiceni a ajuns să fie cercetat pentru înşelăciune, după ce a intrat în posesia unei suprafeţe de 1,71 hectare de teren.

Bătrânul s-a dus în vara anului 2010 la Primăria Hlipiceni şi a solicitat titlul de proprietate emis pentru un consătean, însă care avea acelaşi nume. Proprietarul real al terenului decedase în anul 2001, însă nici unul din moştenitorii săi nu au solicitat terenul.

like facebookConstantin Căuneac a prezentat buletinul şi a semnat pentru primirea titlului, iar la scurt timp a vândut terenul unui fost viceprimar al comunei.

Iniţial, bătrânul a recunoscut fapta, însă ulterior a revenit asupra declaraţiilor şi a spus că de fapt mama sa a lucrat acel pământ şi aşa a ajuns în posesia sa.

Pe lângă el, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au mai trimis în judecată un funcţionar de la Primăria Hlipiceni pentru neglijenţă în serviciu.

2 thoughts on “Bătrân de 75 de ani, acuzat de înșelăciune. Vezi ce a făcut omul pentru a-și spori averea!

  1. pai ce sa facut la hlipiceni e zero fata de ce face primaru nostru cojocaru la dimacheni,dar cum spuneau si altii legile sunt pentru cei multi nu pentru primari,cred ca numai judecata de apoi va face ordine spirituala si morala,asa sa ne ajute dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *