Fermierii instruiţi de poliţişti în vederea prevenirii furturilor de animale

politist si un batranPoliţiştii din cadrul IPJ Botoşani – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Secţia Rurale nr.1 Botoşani au desfăşurat, marţi, activităţi preventive pe raza comunei Mihai Eminescu, accentul punându-se în special pe promovarea unor măsuri de protecţie a animalelor aflate în gospodărie

Discuţiile poliţiştilor cu cetăţenii au vizat transmiterea unor sfaturi utile în situaţia în care există animale în anexe ale locuinţelor ce rămân nesupravegheate, dar şi măsuri specifice pentru perioada sezonului cald. Astfel, proprietarii au fost atentionaţi cu privire la faptul că animalele lăsate nesupravegheate pe păşuni sau pe marginea drumului constituie o pradă uşoară pentru hoţi şi existenţa unor obiceiuri  la nivelul comunităţii privind locul de păşunat al animalelor nu implică absenţa unor riscuri în ceea ce priveşte siguranţa lor.

Proprietarii de animale au primit materiale informative cuprinzînd sfaturi preventive.

Prevenirea furturilor de animale reprezintă o prioritate a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani pentru anul 2014, acţiuni similare urmând a avea loc la nivelul întregului judeţ.

 

Pentru a preveni furturile de animale , poliţiştii vă recomandă:

–         În timpul nopţii asiguraţi cu sisteme de închidere (lacăte, zăvoare, etc.) uşile grajdurilor sau anexelor gospodăreşti unde ţineţi animalele si păsările;

–         Pe cât posibil, în timpul nopţii, asiguraţi iluminatul zonelor unde sunt acestea, dar nu uitaţi, unul sau doi câini de pază va pot scuti de multe neplăceri;

–         Animalele lăsate nesupravegheate pe păşuni, izlazuri sau pe marginea drumului constituie o pradă uşoară pentru hoţi, nu le creaţi această posibilitate;

–         Nu amplasaţi grajdurile sau adăposturile de animale la distanţă mare de locuinţă sau în locuri izolate, fără să asiguraţi paza acestora;

–         Atelajele înhămate lăsate nesupravegheate pe stradă constituie un pericol pentru circulaţia publică, dar şi o tentaţie pentru hoţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *