Deputat PSD aduce proiecte pentru tinerii din Botoşani

Tamara Ciofu in conferinta de presa- PSD BotosaniDeputatul Tamara Ciofu a organizat, joi, 15 mai, o întâlnire cu directori de instituţii de cultură şi unităţi şcolare din judeţ, consilieri parlamentari din Comisia pentru Drepturile Omului, experţi în accesarea fondurilor europene dar şi lideri ai comunităţii rome din Botoşani şi experţi din cadrul Agenţiei Naţionale a Romilor.
Discuţiile s-au axat în jurul rezultatelor proiectelor pentru comunitate şi modalităţilor prin care tinerii botoşăneni, indiferent de etnie, pot fi responsabilizaţi şi integraţi în comunitate.

În cadrul întrevederii s-au evidenţiat programele cu finanţare externă, în colaborare cu experţii din Parlamentul României, dar şi cele ale Agenţiei Naţionale pentru Romi. Astfel, în perioada următoare, municipiul Botoşani va fi gazda unui festival pentru promovarea meşteşugurilor şi tradiţiilor comunităţii rome. Mai mult, reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Romi a declarat că în prezent se lucrează la un proiect pentru romii din Botoşani pentru ca aceştia să beneficieze de acte de identitate, titluri de proprietate, certificate de naştere şi alte acte oficiale.

Totodată, elevii de la Colegiul Naţional A.T.Laurian şi cei de la Liceul de Artă şi Liceul Sportiv svor fi beneficiarii unor proiecte culturale şi educaţionale. Astfel, liceele din programul accesat prin intermediul experţilor parlamentari  vor fi dotate cu calculatoare pentru cursurile de informatică şi instrumente muzicale.
Deputatul PSD, Tamara Ciofu a declarat în cadrul discuţiilor că principala problemă a proiectelor pentru elevi în unităţile şcolare este lipsa continuităţii şi a sprijinului din partea autorităţilor locale.

Trebuie să găsim o formulă legală prin care primăriile să poată susţine proiectele implementate din fonduri europene şi care au avut rezultate bune. Continuitatea este vitală în proiectele pentru tineri. Vorbim despre un proces continuu, care trebuie susţinut de autorităţile locale. Voi înainta o interpelare către Ministerul Dezvoltării pentru a vedea în ce măsură primăriile pot susţine proiectele începute şi care au arătat deja că sunt eficiente”, a declarat deputatul social-democrat.

Deputatul Tamara Ciofu este membru al Subcomisiei parlamentare pentru romi din cadrul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor şi susţine activ programele de integrare în comunitate alături de Nicolae Păun, preşedintele comisiei pentru drepturile omului.

One thought on “Deputat PSD aduce proiecte pentru tinerii din Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *