Liderul PNL Botoşani către PSD: Atât cât sunt viu, de mine nu scapă. Dracii ăştia stau non-stop după mine cu pistoale

turcanu martAtac fără precedent a preşedintelui PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, la adresa PSD. Acesta a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că PSD-iştii sunt cei mai răi şi cei mai lacomi oameni şi că PNL se va lupta cu PSD ca să asigure democraţia în România. Ţurcanu a spus că cei din PDL sunt cuminţi în comparaţie cu cei din PSD şi că botoşănenii trebuie să înţeleagă că cel mai grav este să rămână PSD-iştii singuri la conducerea judeţului.

Sper să mă ţie Dumnezeu sănătos până nu o să mai aud de pesediştii aceştia. Cei din PDL au tăiat din salarii, dar şi-au asumat acest lucru, dar ăştia (nr. PSD) mint. Pun taxe şi impozie şi mint. Tot bagă sub preş şi tot mint. Nu trebuie să lăsăm ca PSD să transforme România în roşu. Sunt foarte lacomi şi nesătui. Dacă le pui un viţel mare şi mai pun unul, nu se satură„, a spus Ţurcanu.

like facebook

Liderul PNL este convins că PSD a jucat un rol în procesul în care tocmai a fost condamnat cu suspendare şi le-a transmis şi un mesaj social-democraţilor.

Să nu uite toţi PSD-iştii cu ce mână dai cu aia primeşti. Le transmit un mesaj. Când se culcă seara, să se gândească că bucuria pe care o au în suflet când se gândesc la răul altuia, D-zeu o să le întoarcă de 100 de ori mai mult. Ştim foarte bine cine a făcut plângerea. Ei doresc să scape de Ţurcanu. Dar de Ţurcanu numai dacă moare scapă de el. Atât cât sunt viu, de mine nu scapă. Îmi duc crucea până la capăt, dar obiectivul meu principal este să nu mai aud de pesedişti. Dracii ăştia stau non stop după mine cu pistoale, cu automate. Au timp„, a afirmat Ţurcanu care a spus că, urmare a acestei situaţii se va ocupa mai mult de partid şi va face o campanie din uşă în uşă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *