O Judecătorie şi Parchetul aferent din Botoşani se desfiinţează

darabaniConsiliul Superior al Magistraturii a avizat, la sfârşitul săptămânii trecute, desfiinţarea a 30 de judecătorii şi parchete. Printre acestea se numără Judecătoria Darabani şi parchetul aferent instanţei. Decizia a fost luată în baza volumului mic de dosare, respectiv sub 5.000 de cauze.

Ministerul Justiţiei a promova un proiect de lege în care se menţionează că aceste instanţe au înregistrat constant un volum de activitate scăzut sub media la nivel naţional şi au avut un grad scăzut de ocupare a posturilor de judecători, iar depopularea zonelor aflate ăn circumscripţia acestora au condus la o scădere a numărului de dosare.

like facebookJudecătorii şi procurorii din cadrul instanţelor şi al parchetelor ce vor fi desfiinţate pot opta pentru transferul pe un post în cadrul altor instanţe sau parchete.

Pe lângă Judecătoria şi Parchetul Darabani vor mai fi desfiinţate cele din Haţeg, Orăştie, Ahnita, Buhuşi, Rupea, Jibou, Târgu Lăpuş, Dragomireşti, Harşova, Măcin, Segarcea, Baia de Aramă, Novaci, Balş, Lieşti, Însurăţei, Adjud, Salonta, Bălceşti, Topoloveni, Pogoanele, Mizil, Gura Humorului, Târnăveri, Moldova Nouă, Chişineu Criş, Gurahont şi Făget.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *