Inspectoratul Şcolar, criticat că încurajează vânzarea revistelor în şcoli

florin ghiorghitaConsilierul local Florin Ghiorghiţă a cerut şefei Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă, să dea o dispoziţie în şcolile din municipiul Botoşani prin care să se interzică vânzarea revistelor către elevi, în special pentru cei de clasele I-IV. Acesta a declarat că mulţi dintre copii iau cărţile pe datorie, neavând discernământ, iar părinţii se trezesc şi cu datorii la şcoală.

Vin mulţi chioşcari cu reviste , cu cărţi de colorat, de desenat şi păcălesc copiii pentru a cumpăra tot felul de briz-brizuri, tot felul de cărticele. Un copil nu cred că are discernământul necesar pentru a achiziţiona una-trei cărţi şi tot trebuie să trimiţi bani la şcoală în fiecare săptămână, nu ştiu câţi zeci de lei pentru achiziţia unor cărticele.  Sunt băgate pe gât cu de-a sila unor copii„, a spus Ghiorghiţă în şedinţa de Consiliu Local.

Mihaela Huncă i-a spus consilierului să facă o sesizare în scris, cu numele şcolii unde se practică astfel de comerţ.

Vă garantez că vom face investigaţiile necesare„, i-a spus Huncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *