Vezi cât vor costa locuinţele promise de Portariuc!

Radu Mazare si Ovidiu Portariuc1Primarul Ovidiu Portariuc a dat asigurări că locuinţele care vor fi construite pentru tineri pe terenul armatei vor fi sub preţul pieţei. Acesta a declarat miercuri, în şedinţa de Consiliu Local, că o garsonieră se va face în maxim 10-12.000 euro, în timp ce un apartament cu două camera în maxim 20.000 euro.

Vreau să vă asigur că nu va depăşi 400 de euro mp. Acestea sunt preţurile care în urma studiilor ne propunem să le obţinem, altfel nu şi-ar avea sensul acest proiect. Vor fi mult sub piaţa liberă. Sunt peste 1300 de familii care stau pe lista de aşteptare a locuinţelor ANL”, a spus Portariuc.

Cele 400 de locuinţe vor fi construite în zece ani, primul lot de 100 de locuinţe urmând să fie realizat în trei ani.

Proiectul de hotărâre privind preluarea terenurilor armatei a fost votat miercuri de consilierii locali, după ce mai bine de jumătate de oră au fost dispute pe această temă. Consilierul local Gheorghe Iavorenciuc a cerut consilierilor să nu voteze acest proiect de hotărâre, întrucât construcţia celor 400 de locuinţe reprezintă o povară imensă pe spinarea Primăriei. Şi consilierul Cătălin Alexa a declarat că municipalitatea ar putea face mai multe lucruri în Botoşani cu banii investiţi în realizarea acestor locuinţe.  Din cele 46 de hectare de teren preluate de la Ministerul Apărării Naţionale, doar 12 hectare se pretează pentru construcţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *