Evaziune fiscală de peste 2,9 milioane de lei. Poliţia a făcut, sâmbătă dimineaţă, trei percheziţii

descinderi mascati ciureaPoliţiştii de investigarea fraudelor din cadrul I.P.J. Botoşani, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., au efectuat, sâmbătă dimineaţă, trei percheziţii domiciliare în comuna Ciurea, judeţul Iaşi, la locuinţele mai multor suspecţi de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea de documente contabile sau a oricăror alte înscrisuri utile în probarea activităţii infracţionale a persoanelor în cauză.

descinderi mascati ciureaLa acțiune participă polițiști de investigarea fraudelor din cadrul I.P.J. Botoșani şi polițiști ai Serviciilor pentru Acţiuni Speciale Botoşani şi Iaşi. În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din I.G.P.R..

În fapt, cele trei persoane, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Botoşani, sunt suspectate că, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2011, s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, prin neînregistrarea veniturilor realizate din comercializarea de materiale de construcţii, produse agricole şi alte categorii de mărfuri.

descinderi mascati ciureaTotodată, sumele de bani încasate prin conturi bancare, ca şi contravaloare a mărfurilor, au fost retrase numerar, cu scopul declarat al efectuării unor achiziţii de deşeuri feroase şi neferoase, pentru care suspecţii au folosit la unităţile bancare documente fictive.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, suspecţii nu ar fi declarat cu exactitate sediul societăţii, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor şi a inspecţiei financiare, iar la scurt timp, au cesionat societatea în mod formal, în favoarea unei alte persoane, către care nu au transmis însă niciun document de evidenţă contabilă.

Prejudiciul creat de cele trei persoane este estimat la 2.690.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *