Bani şi autoturisme ridicate în urma percheziţiilor la suspecţi de evaziune fiscală

bani multiIn urma celor 167 de percheziţii efectuate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani, au fost ridicaţi echivalentul a peste 875.000 de lei în monedă naţională şi valută, autoturisme şi ceasuri de lux, plicuri cu substanţe cu efecte psihotrope, bunuri IT, precum şi ştampile şi înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.  36 de suspecţi au fost reţinuţi, printre care si doi botosaneni.

Percheziţiile au avut loc, luni dimineaţă, în Bucureşti, Suceava, Botoşani, Bacău, Dâmboviţa, Neamţ, Timiş, Vrancea, Braşov, Mureş, Galaţi, Vâlcea, Ilfov, Iaşi şi Olt, iar în baza mandatelor de aducere au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, pentru audieri, 92 de suspecţi.

De la imobilele percheziţionate au fost ridicaţi 820.198 de lei, 12.355 de euro, 500 USD, 280 GBP, trei autoturisme de lux, şase ceasuri de lux, 61 de telefoane mobile, 60 de cartele telefonice, un card de memorie, un memory stick, 13 CD-uri, două laptopuri, şase unităţi de calculator, şase hard-diskuri, un pistol cu gaze, plicuri cu substanţe cu efecte psihotrope, ştampile şi înscrisuri cu valoare probantă.

În urma probatoriului administrat, 36 dintre suspecţi au fost reţinuţi aceştia fiind introduşi în arestul I.P.J. Suceava.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, identificării şi tragerii la răspundere penală a tuturor participanţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *