Depozit de furaje mistuit de flăcări

Ziua de 8 mai a fost una de foc pentru pompierii botoşăneni solicitaţi să intervină în 21 de situaţii de urgenţă. Este vorba de un incendiu, deblocarea uşii de acces într-un apartament din municipiul Dorohoi, descarcerarea unei persoane dintr-un autoturism implicat într-un accident rutier, doua misiuni pirotehnice şi 16 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.

Intervenţia cea mai dificilă au avut-o pompierii dorohoieni, solicitaţi să stingă un incendiu izbucnit în gospodăria unui localnic din comuna Suharău, după ce proprietarii au aprins mai multe resturi vegetale lângă depozitul de furaje şi au lăsat focul nesupravegheat. Apelul de ajutor s-a înregistrat la ora 10.33. Proprietarul era îngrijorat că flăcările, care au cuprins depozitul de furaje şi o anexă, se puteau extinde la locuinţa sa, dar şi la locuinţele vecinilor, din cauza vântului care sufla cu putere. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au acţionat opt pompieri cu două autospeciale cu apă şi spumă, timp de aproape trei ore. Au ars depozitul de furaje, anexa şi bunurile din interior, 6.000 lei şi două sicrie, pagubele fiind estimate la cca. 8.000 lei. Pompierii au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de peste 40.000 lei.

I.S.U. Botoşani recomandă cetăţenilor să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *