Spectacol- premieră, sâmbătă şi duminică, la Teatrul Vasilache

Calatorie in tara basmelorTeatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” pregăteşte o nouă premieră pentru copii, „Călătorie în ţara basmelor” de Gheorghe Truţă, piesă declarată câştigătoare la prima ediţie a Concursului de dramaturgie pentru copii şi tineret „Vasilache”.

Spectacolul este realizat  în parteneriat cu Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi.

Regia artistică  Valentin Dobrescu; Asistent regie: Florin Iftode şi Marius Rusu; Mişcare scenică: Valentin Dobrescu, Scenografia: Mihai Pastramagiu.

Din distribuţia spectacolului fac parte:

Elena Zmuncilă, Bianca Priceputu,

Alexandra Lupu, Marius Rusu şi Florin Iftode.

Tehnicieni scenă: Ionel Agache, Dan Strătianu, Stelică Dascălu. Ateliere: Gheorghe Maxim

„Călătorie în ţara basmelor”  nu este o coborâre într-un tărâm mirific, ci, din contră, o înălţare  a Copilului spre un început de Suflet. Omul încă „mic”, reprezentat prin Cătălin, un „Făt Frumos din clasa a treia”, devine părtaş şi tovarăş de călătorie cu toate marile figuri ale Basmului: Feţi-Frumoşi, Ilene, Zmei, Albă ca Zăpada, dar şi cu „rândaşii” poveştilor: zmeuţi, cai, spiriduşi. Scena devine un loc geometric care circumscrie un suflet mic, dar care se va înălţa sub ochii noştri. Nu trebuie să căutăm Teatrul pentru copii în formule steril-sofisticate: Lumea basmelor e un aluat care creşte şi potenţează Lumea cea nouă de lângă inima mare a micului Om din sală”, susţine Gheorghe  Truţă

Spectacolul poate fi vizionat după următorul program:

Avanpremieră : sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 11

Premieră:   duminică, 28 aprilie de la orele 11 şi 12,30.

Nu uitaţi! Puteţi face rezervări la  numerele de telefon  0756.084.651 / 0231.514.353

şi online pe site-ul www.teatrulvasilache.ro

Preţul unui bilet de intrare este  10  lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *