Exclusiv! CJ obligat să plătească 50.000 de euro pentru schimbarea ilegală a unui director

Consiliul JudeteanConsiliul Judeţean Botoşani va trebui să achite peste 200.000 de lei unui fost director al său, pe care l-a concediat în mod ilegal. Instituţia a fost învinsă în instanţă de fostul şef al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, Geanina Pintilii, care a fost concediat în luna noiembrie 2008, pe când se afla în concediu medical.

Pintilii a câştigat intentat Consiliului Judeţean Botoşani şi a obţinut reintegrarea pe postul deţinut în momentul concedierii, plata drepturilor salariale din momentul concedierii până la data preluării din nou a funcţiei, actualizate în raport cu rata inflaţiei, dar şi daune morale de 20.000 de lei.

Pintilii GeaninaInstanţa din Sibiu a obligat, de asemenea, Consiliul Judeţean să suporte şi cheltuielile de judecată de peste 2.000 de lei.

Situaţia apărută îl pune în dificultate pe preşedintele CJ, Florin Ţurcanu, care nu are prevăzute în buget sumele necesare aplicării instaneţi sibiene.

Hotărârea instanţei ar presupune că Pintilii îi ia locul, în cel mai scurt timp, actualului director Sorin Clim. Se pare însă că Ţurcanu a negociat cu Pintilii un alt post, astfel încât aceasta nu va dori reintagrarea prevăzută în hotărârea judecătorească.

Ea va renunţa la postul de director al DJDP. Se va înscrie pentru funcţia de şef Serviciu investiţii şi, dacă va fi pregătită, îl va ocupa„, a spus Ţurcanu.

Postul de şef Serviciu investiţii din CJ este vacant. El a fost ocupat de Radu Judele, care, între timp, a devenit administratorul public al judeţului.

Geanina Pintilii a fost destituită din funcţie vremea când la şefia CJ se afla Mihai Ţâbuleac şi în momentul în care se afla în concediu de boală. Ea a deschis mai multe procese dovedind mai întâi că actul medical nu a fost obţinut ilegal, iar apoi că demiterea sa este ilegală.

Geanina Pintilii ar putea reveni la şefia Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri

2 thoughts on “Exclusiv! CJ obligat să plătească 50.000 de euro pentru schimbarea ilegală a unui director

  1. ma bucur ca s-a facut dreptate, acum normal este sa plateasca dl fost presedinte de consiliu, caci nu poti distruge un om, fara sa platesti, punandu-l pe acel om pe prima pagina a ziarelor , ca este hoata si ca a aranjat licitatiile cu Contac iar acesta sa fie gasit este nevinovat pana la urma. Dumnezeu va scoate toate mizeriile astea la iveala…uitati asa se fac dosare si se distrug oameni de catre niste hoti ordinari, cu pretentii de justitiari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *