Reluarea proiectelor POSDRU în învăţământul botoşănean salutată de prefectul Costică Macaleţi

Costica Macaleti si Mihaela HuncaUn număr impresionant dse cadre didactice şi elevi din nouă judeţe ale ţării, dar şi din Republica Moldova, au participat sâmbătă dimineaţă la deschiderea oficială a unui simpozion ce face parte dintr-un proiect POSDRU implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Musafirii, sosiţi la Botoşani încă de vineri, vor asista timp de două zile la sesiuni de lucrări axate pe competenţe şi certificare IT, managementul situaţiilor de criză sau metode moderne pentru procesul de învăţare.

Prezent la deschidere, prefectul judeţului Botoşani a urat bun venit musafirilor, invitându-i să nu plece din judeţul Botoşani fără să viziteze locurile marcate de marile personalităţi născute pe aceste meleaguri.

Macaleti cu profesorii„Iată că folosim fonduri europene pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului românesc, pentru implementarea metodelor moderne de lucru, pentru un proces didactic cu rezultate superioare, adaptat, în cele din urmă, cerinţelor europene. Salut organizarea unui eveniment ca acesta, cu atât mai mult cu cât simpozionul este parte dintr-un proiect ce se regăseşte în obiectivele generale ale programului de guvernare actual, în ceea ce priveşte educaţia.”, a mai adăugat prefectul Costică Macaleţi.

 Simpozionul se desfăşoară odată cu lucrările Conferinţei Regionale a reprezentanţilor Consiliilor Judeţene ale Elevilor, Regiunea Nord-Est, în cadrul căreia se vor desfăşura şi alegerile pentru Biroul Executiv al Consiliului Regional al Elevilor.

One thought on “Reluarea proiectelor POSDRU în învăţământul botoşănean salutată de prefectul Costică Macaleţi

  1. Iata ca suntem atat de prosti ca nu stim sa facem alte proiecte si ne impopotonam cu proiectele vechii conduceri a ISJ. Asta trebuia sa spuna macaflet!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *