Primăriile primesc bani pentru plata persoanelor cu handicap

persoana cu handicapUnităţile administrativ-teritoriale vor primi bani pentru plata însoţitorilor persoanelor cu handicap. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Doina Federovici, a declarat că la sfârşitul acestei săptămâni s-a realizat o nouă rectificare bugetară, iar fondurile vor fi direcţionate cu prioritate către acest capitol.

Cu ocazia acestei rectificări, se va avea în vedere pentru judeţul Botoşani, cât şi pentru toată ţara, acoperirea plăţii însoţitorilor persoanelor cu dizabilităţi, pentru că avem multe localităţi din judeţ unde această plată a fost întârziată cu câteva luni şi există o problemă din acest punct de vedere. Se are în vedere şi acordarea unui ajutor pentru agricultorii care au avut culturi afectate de secetă„, a spus Doina Federovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *