Baschetbalistele de la Laurian, cele mai bune din judet

Echipa Colegiului A.T. Laurian s-a impus in faza judeteana a Campionatului National de baschet fete, intrecere contind pentru Olimpiada Nationala a Sportului Scolar (ONSS). Formatia pregatita de Elena Alecsa a cistigat toate partidele disputate la faza judeteana a competitiei, trecind de echipele Colegiului Economic cu 58-36, Liceului Pedagogic "Nicolae Iorga", scor 68-43, jocurile fiind gazduite de sala Liceului Pedagogic. "Performanta fetelor merita laudata deoarece este pentru a patra oara consecutiv cind A.T. Laurian reuseste sa cistige etapa judeteana si sa-si adjudece titlul de cea mai buna echipa din Botosani", a declarat Elena Alecsa, profesor in cadrul AT Laurian. Formatia pregatita de aceasta, formata din Anca Bertea, Anca Rotariu, Mihaela Cront, Simona Duceag, Ionela Honceriu, Alina Apachitei si Bianca Radu, va reprezenta judetul nostru la etapa zonala a intrecerii ONSS, care se va desfasura intre 16 si 18 martie la Botosani. Elevele Elenei Alecsa vor da piept cu formatii din Iasi, Suceava si Bacau.
La baieti, intrecerea disputata in sala Colegiului National "Mihai Eminescu" a fost adjudecata de echipa Grupului Scolar "Elie Radu". In cadrul aceleasi intreceri a ONSS, voleibalistii de la Scoala 13 Botosani s-au impus atit la fete, cit si la baieti si vor reprezenta judetul la faza zonala, care se va desfasura la Vaslui, respectiv Piatra Neamt. La fete, echipa pregatita de Mihai Vasilica s-a impus in dauna echipei Scolii 8. Formatia de baieti a Scolii 13, condusa de Ioan Strujan, s-a impus in fata echipei Scolii 7