Oameni de afaceri cercetaţi pentru evaziune fiscală

Parchetul BotosaniDoi oameni de afaceri din Botoşani sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală, după ce timp ce cinci ani s-au sustrat de la plata unor datorii către stat. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a confirmat, vineri, începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii Rodica Cărpuş, de 56 ani, şi Adrian Cărpuş, de 32 ani, pentru săvârşirea infracţiunii ”evaziune fiscală”, constând în aceea că, în calitate de reprezentanţi legali ai unei societăţi comerciale din Botoşani, în perioada 2005-2010, s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a unor operaţiuni comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 59.201 lei reprezentând TVA colectat, nedeclarată şi achitat.

Totodată, în aceeaşi calitate şi în aceeaşi perioadă, prin evidenţierea în actele contabile a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea unor operaţiuni fictive, s-au sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 6.953 lei.

În vederea recuperării prejudiciului cauzat, a fost aplicat sechestru asigurator asupra bunurilor imobile deţinute de învinuiţi.

Patronii care nu au plătit taxe şi impozite timp de cinci ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *