Petrolul Ploiesti a renuntat la Matei

Mariajul atacantului Marius Matei cu Petrolul Ploiesti nu a tinut decit trei zile. Dupa ce miercuri a fost prezent la reunirea lotului formatiei prahovene si se intelesese pentru un acord pe o perioada de patru ani, transferul jucatorului a cazut la sfirsitul saptaminii trecute. "Inca o data cei de la Petrolul mi-au demonstrat ca sint neseriosi", a declarat Valeriu Iftime, presedintele Consiliului de Administratie (CA) al FC Botosani si totodata actionarul majoritar al clubului.
Varianta oficiala in privinta nefinalizarii transferului este suma de transfer si modul in care Petrolul ar fi urmat sa achite banii clubului botosanean. "Ei ar fi vrut sa ne dea banii in vreo 30.000 de transe. E clar ca s-au jucat cu Matei si cu noi pentru ca daca il doreau cu adevarat il luau in conditiile puse de noi. Recunosc ca as fi fost dispus sa ma asez la masa tratativelor pentru binele jucatorului in primul rind, dar nu am avut cu cine pentru ca de doua zile nici la telefon nu mai raspund. Trebuie sa inteleaga ca nu pot sa-l dau de pomana", a spus Iftime. Acesta nu neaga insa faptul ca Marius Matei nu a fost pe placul antrenorului gruparii, Marian Barbu, care le-ar fi spus conducatorilor clubului sa rupa negocierile cu FC Botosani pentru ca nu va conta pe serviciile atacantului Matei.

Matei nu vrea sa mai evolueze la Botosani

Cu toate ca este dorit in continuare la echipa de principalul Mihai Ciobanu, atacantul spune ca gruparea locala nu se numara printre preferintele sale. Matei sustine ca in cazul in care nici una din variantele existente in acest moment pentru el nu se va finaliza, tot nu va juca la Botosani. "Mai bine ma las de fotbal decit sa mai joc pentru FC Botosani. Desigur ca si mie mi-ar face placere sa lucrez cu domnul Mihai Ciobanu, dar nu la Botosani", a spus Matei.

Negocieri cu Otelul si Poli Iasi

Conducerea clubului botosanean a recunoscut ca in acest moment singurele variante pentru atacant sint Otelul Galati si Poli Iasi, unde ar urma sa fie imprumutat sau cedat in coproprietate. Marius Matei afirma insa ca nu pare incintat de varianta Otelul, club ce evolueaza pe prima scena fotbalistica a tarii si care provine din orasul sau natal, Galati. "Se spune ca nu esti fotbalist daca joci la tine acasa", sustine Matei.
Singura varianta pe placul sau este Poli Iasi, oficialii botosaneni demarind deja discutiile cu omologii din Copou pentru a gasi o solutie pentru Matei. Cu toate ca relatiile de colaborare la nivel de conducere dintre cele doua cluburi sint excelente, surpriza neplacuta in ceea ce-l priveste pe Matei ar putea veni de la tehnicianul gruparii iesene care a afirmat in repetate rinduri ca nu se va mai baza niciodata pe jucatori imprumutati sau detinuti in coproprietate cu alte cluburi.