Comunicat USL: Mişcarea verzilor pentru Botoşani se usucă pe bulevardul Mihai Eminescu

Mihai Tincu la PSDCandidatul din partea USL pentru Consiliul Municipal, Mihai Tincu, a declarat că după alegeri va supune la vot în forul de conducere al oraşului declanşarea unei anchete privind modul în care au fost executate trotuarele pe bulevardul Mihai Eminescu, pe segmentul dintre Muzeu şi Liceul Laurian. Reprezentantul USL acuză că din cauza acestor lucrări s-au uscat 21 de arbori seculari situaţi pe marginea bulevardului.

Am discutat cu mai mulţi specialişti şi toţi mi-au spus că arborii seculari s-au distrus din cauza modului defectuos în care s-au montat pavelele. E ruşinos ceea ce se întâmplă. Îi vedem pe cei de la PDL că tot flutură culoarea verde, însă în realitate această Mişcare a verzilor s-a uscat pe bulevardul Eminescu”, a declarat Mihai Tincu.

Reprezentantul USL pentru Consiliul Municipal, a spus că după ce se va face o expertiză de specialitate se va adresa Prefecturii Botoşani şi către Garda Naţională de Mediu pentru a interveni, întrucât există pericolul ca toţi arborii seculari din zonă să aibă aceeaşi soartă.

Sursa: Comunicat USL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *