Conducerea FC Botosani este interesata de mai multi jucatori pusi pe liber de Ceahlaul Piatra Neamt. Saptamina viitoare se vor purta tratative cu o parte dintre jucatorii la care Florin Marin, tehnicianul de sub Pietricica a renuntat. In vizorul actionarilor botosaneni se afla Tibi Serban, Mihai Nemtanu si fostii jucatori ai gruparii Augustin Ivasca si Vasile Prisaca. "Sint jucatori destul de interesanti. Voi avea la inceputul saptaminii viitoare o discutie cu domnul Iftime si cu domnul Ciobanu si ne vom decide", a declarat Cornel Sfaiter, vicepresedintele Consiliului de Administratie (CA) al clubului care a dezvaluit ca nu poate discuta despre acest subiect zilele acestea deoarece este plecat cu delegatia gruparii din Stefan Cel Mare la Londra pentru jocul pe care Dinamo il va juca cu cei de la Tottenham.
"Vom vedea ce este de facut, insa nu vreau in echipa doar jucatori care sa stea doar un an pentru bani. Vreau sa puna suflet pentru FC Botosani", a declarat Valeriu Iftime, presedintele CA al clubului.
Mihai Ciobanu, antrenorul principal al gruparii, a recunoscut ca si-ar dori serviciile fotbalistilor mai sus amintiti. "Orice jucator care valoric este peste ceea ce avem la ora actuala in lot este bine venit la echipa. Nu-mi vine sa cred ca Florin Marin a renuntat la atit de multi jucatori, mai ales ca unii dintre ei au demonstrat ca au valoare", a declarat Mihai Ciobanu. Acesta nu a negat ca si-ar dori sa lucreze din nou cu Vasile Prisaca, cel pe care l-a considerat a fi mereu jucatorul numarul unu al echipei si cu Augustin Ivasca, un fotbalist care a avut evolutii bune cu Ceahlaul in prima liga a tarii.
Prisaca si Ivasca surprinsi de decizia antrenorului nemtean
"Revolutia de sub Pietricica", cum a fost numita masura conducatorilor clubului Ceahlaul de a renunta la 11 jucatori printre care si Angelo Alistar, Tibi Serban, Mihai Nemtanu, Ionut Curca sau Arman Karamian, i-a surprins si pe fostii jucatori ai lui FC Botosani, Vasile Prisaca si Augustin Ivasca. "Nu m-a anuntat nimeni nimic oficial. Daca este adevarat, nu va fi nici o problema pentru mine pentru ca oricum voiam sa plec pentru ca mi s-au oferit prea putine sanse iar mie imi e dor sa apar din nou", a declarat Vasile Prisaca.
Mijlocasul Augustin Ivasca a declarat ca nu-i vine sa creada ca este pe lista jucatorilor la care Florin Marin a renuntat. "Nu inteleg de ce s-a renuntat la mine pentru ca mi-am facut treaba pentru acest club. A fost doar decizia lui Florin Marin", a spus Ivasca. Fotbalistul sustine ca nu duce lipsa de oferte si a declarat ca situatia sa se va limpezi la sfirsitul acestei saptamini, cind sub Pietricica este asteptat sa soseasca impresarul sau. Atit Ivasca, cit si Prisaca nu au exlus posibilitatea de a reveni la FC Botosani insa au declarat ca este prematur sa se vorbeasca despre acest lucru. "In fotbal este o vorba: niciodata sa nu spui niciodata. La Botosani m-am simtit bine insa acum nu vreau sa mai aud de fotbal. Cel putin vacanta aceasta. Pe urma mai vorbim", a spus Vasile Prisaca