Poliţiştii rutieri au stabilit că agentul Poliţiei Locale, ce a lovit fetiţa, nu avea voie cu maşina în Centrul Vechi

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi susţin că poliţistul local, implicat în accidentul de circulaţie de sâmbătă noapte, a încălcat regulile de circulaţie pătrunzând cu maşina într-o zonă restricţionată şi semnalizată în acest sens. Pe lângă dosarul penal au decis şi ridicarea permisului poliţistului local, iar ancheta urmează […]

Vezi de ce a ajuns în comă poliţistul local din Dorohoi!

Poliţiştii au stabilit împrejurările în care poliţistul local din municipiul Dorohoi a fost găsit inconştient în gară. Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, a declarat că bărbatul a fost lovit accidental de un tren care circula în zonă. Victima a fost agăţată de scara exterioară a unui vagon, trenul deplasându-se în […]

Starea poliţistului local, gravă: A fost transferat la Iaşi

Poliţistul local, găsit inconştient în apropierea unui tronson de cale ferată din Gara Dorohoi, a fost transferat la Iaşi. Petru Calancea se află în stare gravă, el având mai multe traumatisme în zona capului şi a mâinilor. Poliţiştii au deschis o anchetă, însă, deocamdată, nu se ştie ce a păţit bărbatul. El a fost adus […]