Trei unități de învățământ vor fi autorizate ISU cu fonduri prin PNDL. Vezi care!

banci de scoala goale

Consilierii locali au aprobat luni un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind reactualizarea indicatorilor tehnico- economici a unor unități de invățământ incluse în PNDL II în vederea autorizării ISU. Astfel, se vor face lucrări de modernizare pentru autorizare la incendiu la Grădinița Școlii Sf Nicolae din Botoșani, cu o valoare a investiției de peste 58.000 lei, […]

Primarul Flutur a semnat primul contract prin PNDL

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a semnat la Ministerul Dezvoltării primul contract din cele 24 de contracte pe care le are municipalitate prin programul PNDL II. Este vorba de modernizarea unui laborator de fizică la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”,  cu valoare de 55.000 lei, din care 50.000 lei reprezintă partea Guvernului. Edilul a criticat, însă, […]

Șapte proiecte ale municipiului Botoșani prin PNDL au fost trimise spre evaluare la Ministerul Dezvoltării. Vezi care sunt!

sedinta consiliul local botosani

Consilierii locali s-au întrunit, luni, în ședință extraordinară pentru a aproba un proiect de hotărâre privind cheltuielile care nu sunt finanțate de la bugetul de stat prin PNDL, pentru șapte obiective de investiții aprobate de Ministerul Dezvoltării. Este vorba de modernizarea Drumului Tătarilor, autorizarea de incendiu la Seminarul Teologic Botoșani, Grădinița 22 și Grădinița Școlii […]

Contractele de finanțare privind modernizarea a trei drumuri județene ar putea fi semnate până la sfârșitul anului. Vezi care sunt acestea!

Contractele de finanțare pentru trei dintre drumurile județene prinse în Programul Național de Dezvoltare Locală ar putea fi semnate până la sfârșitul anului. Declarația aparține președintelui Consiliului Județean, Costică Macaleți, care spune că cele trei drumuri sunt : Ghireni-Coțușca, cu o valoare de peste 14 milioane lei, Pădureni-Vorona, cu o valoare de peste 26 milioane […]

Consiliul Județean cere bani prin PNDL pentru modernizarea mai multor drumuri județene stricate. Vezi care!

Consilierii județeni vor aproba în ședința din 31 august valorile care ar fi necesare pentru modernizarea a mai multor tronsoane de drumuri județene. Este vorba de DJ 294A Avrămeni-Panaitoaia-D.Cantemir, investiție care se ridică la 20.000.000 lei, modernizarea DJ 208H, din DN 29-Corni-20.000.000 lei, modernizare DJ 293, din DN 29 A-Dumeni-Havârna-Mileanca și DJ 298A , Darabani-DJ […]

Flutur: Nu am primit niciun ban prin PNDL

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, susține că Botoșaniul nu a primit bani prin Programul Național de Dezvoltare Locală. El a menționat că șapte proiecte privind modernizarea unor străzi din municipiu au fost depuse spre finanțare , însă s-a primit acceptul doar pentru una, care se va face în 2018 sau 2019. ”Nu am primit niciun […]

Vezi când vor începe lucrările la drumuri cu banii primiți prin PNDL!

Județul Botoşani, beneficiază de finanțare prin PNDL 2017-2020, de o valoare totală 90.937.104 lei, cu o lungime totală de drumuri județene de 43,890  km. Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, a declarat că lucrările propriu-zise vor începe abia anul viitor. ”Trebuie să întocmim documentațiile care sunt de pe timpul domnului Conțac și domnului Țâbuleac. Sunt documentațiile […]

72 milioane euro pentru modernizarea drumurilor județene și locale și construcția de poduri și podețe în 56 de localități din județ. Vezi care!

PSD Botoșani a publicat astăzi datele privind investițiile care vor fi realizate în următorii trei ani pentru modernizarea drumurilor județene și locale și construirea de poduri și podețe prin Programul de Dezvoltare Locală. „Am considerat că este important să informăm cetățenii despre lucrările care vor fi realizate pentru fiecare drum județean și local din Botoșani. […]

O stradă mărginașă din municipiul Botoșani va fi modernizată

lucrari astfaltare strazi

Municipiul Botoșani a primit bani prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru modernizarea unei străzi mărginașe. Este vorba de Drumul Tătarilor, pentru care s-au alocat 6,2 milioane lei. Proiectul va fi implementat în perioada 2017-2020, potrivit viceprimarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei. ”Este o investiție care privește un drum situat la marginea orașului, dar de o […]

Vezi ce drumuri vor fi modernizate cu banii primiți prin PNDL!

Ministerul  Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a aprobat prin Ordinul MDRAPFE nr. 3435/23.06.2017, lista obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală. În urma demersurilor întreprinse de către conducerea Consiliului Judeţean, pentru obţinerea de finanţări pentru cât mai multe dintre investiţiile ce se impun a fi făcute […]

Doina Federovici: Județul Botoșani, locul 6 pe țară la finanțarea obiectivelor de investiții prin Programul Național de Dezvoltare Locală -847.831.950 lei

doina federovici, senator, stiri, botosani, psd

Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a declarat astăzi că în urma centralizării și analizării solicitărilor de finanțare transmise de autoritățile locale din toată țara, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a emis ordinele de finanțare pentru obiectivele de investiții  din fiecare județ, care vor fi bugetate în cadrul etapei a doua a […]

Vicepreședinte al Consiliului Județean: Sunt asigurări că toate proiectele pe care le-am depus pe drumuri la PNDL vor fi promovate

Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, dă asigurări că județul Botoșani va primi finanțare anul acesta prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru drumuri. El a menționat că se vor primi bani pentru lucrări la drumurile Oneaga-Pădureni, Dumeni-Corlăteni, Ibănești-Cristinești, Ionășeni-Mășcăteni, Coțușca-Ghireni, Borolea-Manoleasa. ”Prin PNDL , toate lucrările pe care le-am anunțat pe drumuri vor începe. Dacă […]

Zeci de investiții finanțate prin PNDL, nefinalizate în județul Botoșani. Apelul făcut de prefect către primarii din județ

Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a făcut un apel către primarii din județ să depună în termen solicitările de finanțare pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală. El spune că la nivelul județului există încă obiective de investiții începute și nefinalizate și că există o prevedere legală care stipulează faptulo că toți beneficiarii acestui program transmit Ministerului […]