Bătaie cu furci într-un iarmaroc terminată la spital

Doi tineri au ajuns, vineri dimineaţă, la spital după ce au fost bătuţi într-un iarmaroc. Întâmplarea a avut loc în comuna Truşeşti, când doi tineri ce au venit să vândă un cal s-au întâlnit cu alţi doi bărbaţi cu care se aflau în conflict. Chiar dacă poliţiştii erau de faţă cei patru au început să […]

Chioşcuri cuprinse de flăcări în Iarmaroc

Pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la două chioşcuri din Iarmarocul muncipiului Botoşani. În spaţiile respective se aflau atât cauciucuri reşapate care erau vândute, miercurea, în obor, cât şi deşeuri de hârtie. La faţa locului s-a deplasat o autospecială, iar flăcările au fost lichitate în câteva minute. Pompierii […]

Gabriel Alecsandru s-a întâlnit cu oamenii la iarmaroc și pe străzile din municipiu

Gabriel Alecsandru in obor

Candidatul ARD la un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani, Gabriel-Augustin Alecsandru, s-a întâlnit, dimineață, cu oamenii prezenți la iarmaroc. Întâlnirile cu cetățenii au continuat apoi pe străzile municipiului unde, la fel ca în iarmaroc, Alecsandru s-a bucurat de multă simpatie din partea oamenilor. Se pare că Alecsandru este în preferințele alegătorilor, fiind pentru […]