Liderii PNL Botoșani nu știu de plecarea lui Țurcanu din partid

Liderii PNL Botoșani au aflat din presă de plecarea din partid a lui Florin Țurcanu. Ei spun că decizia îi aparține fostului lider și că plecarea lui Țurcanu reprezintă o pierdere pentru partid, dat fiind faptul că acesta avea priză în fața alegătorilor. ”Este decizia domniei lui și o respectăm”, a spus Gheorghe Sorescu, vicepreședintele PNL […]

FOTO Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a ajuns la DNA

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, a ajuns, joi dimineaţă, la sediul DNA Suceava fiind citat de procurori. Acestuia urmează să i se aducă la cunoştinţă acuzaţiile Potrivit unor surse neoficiale,Florin Ţurcanu este suspectat de trafic de influenţă, abuz în serviciu, fals, în scopul obţinerii, în beneficiul personal, de sume de bani de la reprezentanții […]

Victor Mihalachi: Informațiile privind implicarea mea în „înțelegeri” pentru plata unor lucrări executate, nefondate

victor mihalachi, stiri, botosani, victor construct

Victor Mihalachi, administratorul societății Victor Construct, susține că nu are nicio implicare în ancheta DNA care îl vizează pe fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, și că nu a făcut nicio înțelegere cu acesta cu privire la contractele a cărui beneficiar a fost Consiliul Județean. ”Aduc la cunostinta faptul ca informatiile prezentate in data de 23 […]

Detalii incredibile despre ancheta DNA la CJ şi PNL. Vezi cine sunt persoanele implicate!

Procurorii DNA intră în forţă în PNL, un fost lider al partidului fiind suspectat de o adevărată serie de infracţiuni. Percheziţii au loc miercuri inclusiv la sediul PNL Botoşani, într-un dosar care-l vizează pe fostul preşedinte al filialei şi al CJ Botoşani, Florin Ţurcanu. Percheziţii mai au loc la sediul Consiliului Județean Botoșani, în următoarele […]

Florin Țurcanu: Cer ca domnul Sorescu să clarifice public raportul Curții de Conturi, pentru că nu putem vorbi de jaf la Consiliul Județean

Florin Turcanu la birou

Fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, s-a arătat deranjat de declarațiile făcute de consilierul județean Dumitru Zmău cu privire la raportul Curții de Conturi. El spune că afirmația făcută de Zmău, cum că în anii 2012-2014 a fost o ”jecmăneală totală la Consiliul județean” aduce grave prejudicii de imagine acestei instituții și îi cere […]

Sorescu, despre candidatura lui Florin Țurcanu la Consiliul Județean: Prima dragoste nu se uită niciodată

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, susține că decizia lui Florin Țurcanu de a candida la alegerile locale din 2016 nu ar fi nici prima și nici ultima surpriză. Acesta a afirmat că este dreptul fiecăruia să candideze. ”Prima dragoste nu se uită niciodată, și dacă a fost o dragoste profundă…Este dreptul fiecăruia”, a menționat Sorescu. […]

Naşii de cununuie ai lui Florin Ţurcanu trimişi în judecată de procurorii Parchetului General

nunta florin turcanu - roxana anusca

Naşii de cununie ai fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Florin Ţurcanu, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului General pentru infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Dan şi Nicoleta Bordeianu alături Mitică Ciobanu. Totodată, au mai fost trimişi în judecată şi Vasile Zamfir, acuzat de abuz […]

Procurorii DNA au ridicat noi documente de la Nova Apaserv. Vezi ce nume surpriză apare în anchetă!

sediu Nova Apaserv Botosani

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au mers, joi, din nou la sediul Nova Apaserv pentru a ridica mai multe documente contabile. Este vorba despre o continuare a anchetei deschise în primăvara acestui an privind închirierea de către operatorul de apă a fostului complex Tratoria pentru mutarea sediului. Procurorii spun că documentele ridicate vor fi verificate urmând […]

Distracţiile lui Florin Ţurcanu imputate de Curtea de Conturi

Consiliul Judetean Botosani sediu

Auditorii de la Curtea de Conturi au finalizat raportul în urma verificărilor efectuate la Consiliul Judeţean. Printre abaterile constate de auditori se numără cursurile efectuate de fostul şef al judeţului, Florin Ţurcanu, cu participarea la cursurile de specializare în vara anului trecut la Constanţa. La aceasta se mai adaugă şi plata scrisorilor de mulţumire scrise […]

Hoții au dat iama în panourile lui Țurcanu. Vezi ce se întâmplă cu cele rămase!

panou Florin Turcanu

Mai multe dintre panourile publicitare montate de fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, în județ au căzut pradă hoților. Reprezentanții Consiliului Județean spun că au fost furate panourile montate în câmp. Cele rămase în picioare vor fi utilizate, în continuare, pentru promovarea obiectivelor din județul Botoșani. ”Curtea de Conturi a constatat că investiția în […]

FOTO Petrecere de adio dată de Florin Țurcanu la plecarea din PNL

petrecere de adio florin turcanu la rediu Botosani

Fostul lider liberal din Botoșani, Florin Țurcanu, a dat, vineri seară, o petrecere de adio, prilejuită de despărțirea sa de PNL. Evenimentul a avut loc la restaurantul Rediu, la el participând 87 de persoane, dintre care foarte mulți primari, viceprimari, președinți de organizații, consilieri județeni și consilieri locali. La petrecere au luat parte primarii din Flămânzi, […]

Florin Țurcanu pleacă oficial din PNL Botoșani

florin turcanu la sediul PNL Botosani

Florin Țurcanu a demisionat oficial, miercuri, din toate funcțiile politice pe care le deține în cadrul PNL Botoșani. Acesta a afirmat, printr-un comunicat de presă, că nu a negociat viitorul președinte al PNL. ”Am anuntat de ceva vreme ca intentionez sa ma retrag din spatiul politic si public, lucru concretizat astazi prin depunerea in mod […]

Răsturnare de situaţie la PNL. Vezi cine va conduce organizaţia judeţeană!

Situaţia din organizaţia judeţeană PNL este departe de a se lămuri, după anunţul făcut de Florin Ţurcanu privind renunţarea la funcţia de preşedinte şi propunerea făcută de el prind înlocuirea sa de fratele său. Liderii PNL s-au deplasat, miercuri, la Bucureşti pentru a lămuri situţia cu structurile centrale, însă o decizie finală va fi luată […]

Andrei Dolineaschi: Domnul Țurcanu a semănat trădarea în politica județului şi acum culege trădarea de la colegii săi

Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a declarat că disensiunile recente din interiorul organizației județene a PNL marchează sfârșitul liberalismului din Botoșani. Liderul social-democrat consideră că vechiul PNL a fost confiscat în întregime de PDL, fapt care se observă și la nivel național. „Puciul din PNL și dezintegrarea vechii organizații liberale din Botoșani constituie actul […]

Ţurcanu pierde sprijinul filialelor din judeţ. Încă două organizaţii îl susţin pe Sorescu

Alte două organizaţii din judeţ au anunţat deja că nu îl vor susţine pe europarlamentarul Mihai Ţurcanu pentru preşedinţia PNL. După filiala din municipiul Botoşani, şi cea din Dorohoi a decis, duminică, să îl sprijine pe Gheorghe Sorescu pentru funcţia de preşedinte PNL Botoşani. „Organizația PNL Dorohoi s-a întrunit duminică, 29 martie în ședința statutară […]