Daniel Chiţoiu: Este posibil ca un botoşănean să facă parte din conducerea Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice

Vicepremierul şi Ministrul Finanţelor Publice, a menţionat duminică la Popăuţi, că este posibil ca un finanţist botoşănean să ajungă în conducerea noii structuri regionale a ANAF. În prezent Direcţia Regioanală a Finanţelor Publice Iaşi este condusă doar de finanţişti ieşeni, însă ministrul a precizat că actuala conducere a fost numită cu titlu de interimat, urmând […]

Vicepremierul Daniel Chiţoiu prezent la târgul Agro Zoo. Vezi ce le-a promis botoşănenilor!

Vicepremierul Daniel Chiţoiu a fost oaspetele special al Târgului Agro Zoo. Oficialul a fost primit cu pâine şi sare de organizatori, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean Florin Ţurcanu şi Ionică Nechifor, directorul Staţiunii Popăuţi. Printre invitaţii târgului au mai fost preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, prefectul Costică Macaleţi, Mihai Ţurcanu, vicepreşedintele ANPC şi parlamentari USL. […]

Lideri de la nivel central, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PNL

alegeri PNL Botosani

Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, şi vicepremierul Daniel Chiţoiu vor fi prezenţi, vineri, 26 aprilie, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PNL. Acţiunea va avea loc la Sala Polivalentă, unde vor participa 1560 de delegaţi. Liberalii îşi vor alege nouă conducere, pentru funcţia de preşedinte anunţându-şi candidatura actualul lider Florin Ţurcanu. De asemenea, va […]

Presedintele CJ organizeaza un miting la Botosani si unul la Bucuresti. Vezi pentru ce!

Florin Turcanu vorbind la telefon

Presedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu, incearca sa-i aduca pe guvernanti in judet pentru a vedea starea deplorabila a drumurilor pentru care s-a cerut finantare si nu s-a dat. El ii cere vicepremierului Daniel Chitoiu sa tina o videoconferinta la Botosani, cu reprezentantii Guvernului, iar deplasarea sa se faca cu masini pentru a vedea starea drumurilor din judet. […]