Societatea Nova Apaserv a scos la concurs cinci posturi vacante spre a fi ocupate, atât de persoane cu studii medii, cât și cu studii superioare sau școală profesională. Este vorba de un post de șef serviciu SSMSU. Se cer studii superioare în domeniul științelor inginerești, științe agricole și silvice, cursuri în domeniul sănătății și securității […]
Etichetă: concurs
Posturile de manager și director medical de la Spitalul Județean vor fi scoase la concurs. Președinte CJ: Eliminăm orice fel de alte discuții
Contractul de management al actualului manager al Spitalului Județean, Corneliu Mihai, expiră în luna iulie, iar postul va fi scos la concurs. Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, susține că vor fi scoase la concurs atât postul de director general și director medical. Întrebat dacă actualul manager are susținerea sau dacă i se va prelungi mandatul, […]
Post de director la Primăria Botoșani, scos pentru a patra oară la concurs
Postul de director la Direcția Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei Botoșani a fost scos din nou la concurs, după ce în primele trei etape nu a fost ocupat. Prima probă a concursului, cea scrisă este programată pe 5 iulie, urmând ca dosarele de concurs să fie depuse în perioada 5-25 iunie. Se cer studii universitare de licenţă […]
Medic nou la Spitalul Județean ”Mavromati”. Vezi pe ce specialitate!
Colectivul de medici de la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani se va mări. Unitatea va avea încă un medic nou. Este vorba de medicul Adrian Dondaș, care a promovat concursul pe specialitatea chirurgie orală și maxilo facială din cadrul Spitalului Județean. A fost singurul înscris la concurs și a fost admis cu 243,98 puncte. Cea mai mare […]
Funcția de șef al Poliției Rutiere Botoșani, scoasă la concurs. Ce condiții trebuie să îndeplinească candidații!
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani organizează concurs pentru ocuparea funcției vacante de șef al Serviciul rutier. La concurs se pot înscrie doar ofiţeri de poliţie cu gradul minim de subinspector. Candidații trebuie să fie declaraţi „apt medical” şi „apt” la testarea psihologică pentru promovarea în funcţii de conducere, să nu fie cercetaţi disciplinar, să nu se afle […]
FOTO Concurs special pentru angajații Direcției Silvice. Ei s-au întrecut în mânuirea drujbei. Cine sunt câștigătorii!
Peste 20 de angajați ai Direcţiei Silvice Botoşani s-au întrecut, joi după-amiază, într-un concurs special de mânuit drujba. Întrecerea a avut loc în pădurea din localitatea Bohoghina, pe raza Ocoloului Silvic Dorohoi. La start au luat parte 24 de fasonatori angajați ai Direcției Silvice care s-au concurat în cinci probe, tăiat arbori, curaţat trunchi, tăierea combinată, […]
„Cu viaţa mea apăr viaţa” şi-a desemnat câştigătorii
Vineri, pe stadionul “1 Mai” din municipiul Dorohoi s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. Concursul, deschis participării tuturor elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal, cu excepţia elevilor […]
Noi posturi vacante la Spitalul Județean. Vezi ce se caută!
Spitalul Județean ”Mavromati” a scos la concurs șapte posturi vacante. Este vorba de două posturi de asistent medical debutant și un post de infirmier debutant la Blocul Operator, cu concurs pe 13 iunie. Pe Secția ORL s-a scos la concurs un post de asistent debutant cu concurs pe 14 iunie, iar la Laboratorul de Radiologie și […]
A fost stabilit câștigătorul concursului pentru funcția de șef de post la Nicșeni. Vezi cine este!
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a organizat, marți, concurs pentru ocuparea postului vacant de șef post la Postul de Poliție Comunal Nicșeni din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Botoșani. În urma interviul structurat pe subiecte profesionale, funcția a revenit agentului șef Ionuț Sacară. Acesta a fost singurul candidat, fiind notat cu 8,61.
Bătaie pe posturile de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean
Posturile scoase la concurs de Spitalul Județean ”Mavromati” sunt la mare căutare. Nu mai puțin de 78 de persoane s-au înscris pe cel 15 posturi, din care 14 sunt destinate personalului medical. Cea mai mare concurență este la Unitatea de Primiri Urgențe, unde pe cele cinci posturi de asistent medical sunt 27 de candidați, iar […]
Funcția de șef al unui post de poliție dintr-o comună din Botoșani, scoasă la concurs
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de șef post la Postul de Poliție comunal Nicșeni din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Botoșani, cu personal recrutat din sursă internă (agenți de poliție). În vederea înscrierii şi participării la concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie agenți de […]
FOTO Concurs de educație rutieră ”Micul Pieton”, etapa zonală
Poliţiştii Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Botoşani au organizat etapa zonală a concursului de educaţie rutieră destinat preşcolarilor. Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, concursul s-a dovedit a fi foarte atractiv, atât pentru copii, cât şi pentru cadrele didactice. Conform protocolului de colaborare dintre Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani şi Inspectoratul […]
Postul de director la Primăria Botoșani, râvnit de mai multe VIP-uri, rămâne neocupat. Ce note au primit candidații
Postul de director în cadrul Direcției de Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei Botoșani a fost scos la concurs pentru a treia oară, însă nicio de această dată nu va fi ocupat. Și asta pentru că niciunul din cei opt candidați înscriși nu a fost admis, fie nu s-au prezentat la proba scrisă, fie au fost respinși. […]
Premii obținute de elevii Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi la Concursul Național „Creangă…la el acasă”
În perioada 16 -17 aprilie 2018, elevii Seminarului Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi au participat la cea de-a IX-a ediție a Concursului Național „Creangă…la el acasă” înscris în CAEN domeniul cultural-artistic: literatură, poziția 15, concurs inițiat de Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Târgu Neamț. Elevii seminarului dorohoian au participat la patru secțiuni: dramatizare, interpretare artistică, […]
Funcția de adjunct al șefului IPJ Botoșani, scoasă la concurs
Inspectoratul General al Poliției Române a scos la concurs postul de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Botoșani, după ce interimatul lui Eduard Ilașcu s-a încheiat. Potrivit unui comunicat al Poliției Române, la concurs sunt așteptați candidați care lucrează în sistem și să fie ofițeri de poliție. Înscrierile se fac până pe 23 aprilie. Concursul […]
Cunoscuți directori din Botoșani, înscriși pe un post de conducere din Primăria Botoșani. Vezi cine sunt!
Nu mai puțin de nouă persoane s-au înscris la concursul pentru ocuparea postului de director în cadrul Direcției de Dezvoltare Locală, după ce în primele două etape postul nu a avut căutare. Printre candidați se numără foști și actuali directori de instituții și asta datorită salariului atractiv, de peste 10.000 lei. Din cei nouă candidați, […]
Vezi câștigătorii Concursului „Made for Europe”, etapa județeană!
În data de 23 martie 2018, s-a desfășurat etapa judeţeană a Concursului naţional de produse finale ale proiectelor finanţate prin programe europene „Made for Europe”, la Casa Corpului Didactic Botoșani. Au fost prezentate produsele finale, în sesiune publică, a avut loc evaluarea acestora, urmată de festivitatea de premiere. Concursul naţional „Made for Europe”, aflat la […]
15 femei candidate la un concurs pentru secretariatul Poliției. Ce rezultate au obținut!
15 femei s-au îscris la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani pentru ocuparea a două posturi vacante de referent la Compartimentul secretariat, documente clasificate și arhivă din cadrul Poliției municipiului Botoșani, cu personal recrutat din sursă externă. Concursul a constat în două probe: una scrisă și un interviu oral, care a fost eliminatoriu. […]












































