Încadrat de polițiști și ”mascați”, dar senin și calm, Mădălin Miki Lupu și-a recunoscut crima în fața oamenilor legii, după o reconstituire care a durat câteva ore. Tatuat pe față și pe gât și tăiat pe membre, tânărul nu doar pare, ci chiar este extrem de periculos. Acesta a fost dus la locuința familiei Drâmbărean, […]
Categorie: Eveniment
Grozăvia unui tânăr! Și-a pus prietenul să-i conducă mașina, deși acesta nu avea permis
Polițiștii au tras pe dreapta, pe DN 29 A, în comuna Păltiniș, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Broscăuți, judeţul Botoşani. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, s-a stabilit că autoturismul i-a fost încredințat acestuia, […]
FOTO Accident! Mamă şi fiu ajunşi la spital după ce maşina în care se aflau a sărit de pe un podeţ
O femeie şi fiul ei au ajuns, în noaptea de joi spre vineri, la spital după ce au fost victimele unui accident rutier. S-a întâmplat în localitatea Strahotin, comuna Dângeni, când un tânăr de 19 ani aflat la volanul unui VW Golf a pierdut controlul volanului într-o curbă şi maşina a sărit un podeţ ajungând […]
FOTO Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani ridicat şi dus la audieri
Ofiţerii DNA şi jandarmii au mers la biroul prim-procurorului Raluca Stăncescu şi au stat aproape patru oare la percheziţii. La ieşire şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani era însoţită de un ofiţer DNA, o angajată a aceleaşi structuri şi doi jandarmi. Raluca Stăncescu a spus la ieşire că va afla pentru ce a fost […]
FOTO Focuri de armă la frontieră, la miezul nopții! 24 de colete cu țigări, abandonate de contrabandiști în pădure
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit 12.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, pe care mai multe persoane intenționau sa le introducă ilegal în ţară peste râul Prut. În data de 19 iulie, acţionând în baza unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, județul Botoșani, împreună cu lucrători din cadrul […]
Biciclist neatent, luat pe sus de o mașină
Un biciclist de 61 de ani, din județul Botoșani, a fost lovit de o mașină, miercuri după-amiază, la Zvoriștea, în județul Suceava. Potrivit polițiștilor, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DN 29A, în interiorul localităţii Zvoriştea, un bărbat de 34 de ani, din județul Botoșani, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere, […]
FOTO Accident cu două victime, după o manevră de întoarcere a unui şofer
Două persoane au ajuns, miercuri după amiază, la spital după ce au fost victimele unui accident rutier. Evenimentul a avut loc în oraşul Ştefăneşti, când şoferul unui autoturism VW, un bărbat de 39 de ani din Ştefăneşti, ce circula pe drumul naţional a vrut să facă o manevră de întoarcere şi a virat stânga, însă […]
FOTO Raluca Stăncescu ridicată de acasă cu mascaţii
Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost ridicat de acasă de ofiţerii DNA şi jandarmii. Ralucăi Stăncescu i-a fost percheziţionată casa şi anchetatorii au ridicat mai multe documente fiind de asemenea condusă la biroul său de la instituţia unde activează. În paralel anchetatorii au ieşit cu mai multe documente şi din sediul […]
FOTO Locuinţa prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani vizată de percheziţiile DNA
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, joi dimineaţă, şi la locuinţa prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Raluca Stâncescu. O maşină de jandarmi şi una a DNA Suceava au ajuns la casa procurorului fiind de asemenea efectuate percheziţii şi la biroul de la Parchet. În paralel procurorii au descins şi la trei birouri […]
FOTO Panică într-un bloc de locuințe din Botoșani, după ce dintr-un apartament ieșea fum
Locatarii unui bloc de locuințe de pe Aleea Constantin Gane din Botoșani s-au speriat, miercuri după-amiază, după ce dintr-un apartament situat la etajul al treia ieșea fum. Proprietarii au uitat o oală cu mâncare pe aragaz și au plecat. La un moment dat, mâncarea a început să ardă, iar fumul a ieșit pe geamul de […]
FOTO Un tânăr din Botoșani a provocat un accident în Bistrița. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
Neatenția de care a dat dovadă șoferul unui microbuz înmatriculat în Botoșani putea cauza o adevărată tragedie. Acesta nu a păstrat distanța regulamentară în trafic și a izbit în plin un autotren care oprise regulamentar la o trecere de pietoni de pe DN 17, în dreptul localității Cristeștii Ciceului. În microbuz se aflau șapte persoane, […]
FOTO Incendiu la un bloc de pe strada Împărat Traian. Pompieri şi ambulanţă solicitate la faţa locului
Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineaţă, la un bloc de pe strada Împărat Traian din municipiul Botoşani. La faţa locului au fost solicitate echipaje de pompieri şi ambulanţă, iar la sosirea salvatorilor incendiul se manifesta la un apartament situat la etajul patru. Proprietara locuinţei a suferit un atac de panică şi a necesitat îngrijiri medicale. […]
FOTO Şofer căutat de poliţişti, după ce a produs un accident rutier şi a fugit
Un şofer este căutat de oamenii legii, după ce a produs un accident rutier şi a fugit de la locul faptei. S-a întâmplat, marţi după amiază, la intersecţia străzilor Pacea cu Octav Onicescu când un autoturism Dacia Logan tip Şcoala a fost acroşat de o autoutilitară cu remorcă. Şoferiţa autoturismului, instructoarea auto, susţine că celălalt […]
Femeie, în stare gravă, preluată de un elicopter SMURD şi transferată la Iaşi
O femeie a fost preluată, marţi în jurul amiezii, de un elicopter SMURD şi transferată la Iaşi. Pacienta, de 73 de ani, a suferit un infarct, iar medicii au solicitat intervenţia ambulanţei aeriene. Conform protocolului astfel de cazuri sunt tratate la clinicile din judeţul vecin. Elicopterul a preluat femeia de la Dorohoi şi a transferat-o […]
FOTO Femeie accidentată pe trecerea de pietoni
O femeie a ajuns, marţi dimineaţă, la spital după ce a fost victima unui accident rutier. Viorica L., de 61 de ani, traversa bulevardul George Enescu pe trecere de pietoni, când a fost acroşată de un autoturism VW Sharan ce se deplasa dinspre bulevardul Mihai Eminescu spre capătul liniei 1. În urma impactului femeia a […]
Principalul suspect în cazul crimei de la Coţuşca a fost prins
Suspectul în cazul crimei de la Coţuşca a fost prins de poliţişti, după jumătate de zi de căutări. Oamenii legii l-au găsit pe tânărul Mădălin Lupu, care este bănuit că ar fi comis fapta, ascuns într-o casă din localitatea Coţuşca. Acesta are 24 de ani şi a mai făcut puşcărie pentru un viol. El este […]


















































