Campanie de lupta impotriva drogurilor

Mai multe instituţii din judeţul Botoşani se vor implica in lupta impotriva consumului de droguri. Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Judeţeană de Tineret, Direcţia Muncii, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sunt instituţiile care vor acţiona in menţinerea la un nivel scăzut comparativ cu cel actual al prevalenţei consumului ilicit de droguri şi reducerea intr-un mod corelat a prevalenţei consumului de alcool şi tutun in rindul populaţiei. In acest sens a fost intocmit un plan de acţiune ce se va derula pină in decembrie 2008 şi care cuprinde o serie de măsuri de prevenire a consumului de droguri in rindul populaţiei judeţului Botoşani, in special a copiilor şi tinerilor. Vor fi organizate cursuri, seminarii, mese rotunde pe teme de prevenire a consumului de droguri, cu public ţintă specific, respectiv profesori, psihopedagogi, profesori diriginţi, părinţi, asistenţi medicali şcolari, manifestări artistice, tehnice şi sportive, insă va aveaA?loc şi o formare a cadrelor didactice in domeniul educaţiei pentru sănătate şi specific in problematica consumului de droguri şi a altor substanţe cu potenţial de dependenţă.