Activităţile programate de elevii şi profesorii de la Grupul Şcolar „Alexandru cel Bun” Botoşani în cadrul proiectului SEG 2011, „Atitudine pentru lumea noastră” – „Atitudinea face diferenţa – Ia atitudine!” se apropie de final.
Luni dimineaţă, elevilor li s-a predat „Ştafeta atitudinilor pozitive” de către prof. Horbovanu Cristina, astfel că activităţile au debutat cu un „flash mob”, idee preluată de la reuniunea de proiect Comenius desfăşurată în Belgia, în luna octombrie, care s-a dorit un gest cu scop de conştientizare a agresiunilor umane asupra mediului înconjurător. În aceea zi, ştafeta a fost preluată de către organizatorii cercului lectură care au abordat relaţia contemporanilor cu literatura, alegând drepturile cititorului sub coordonarea profesorilor Humă Alina-Manuela şi Foltea Nicoleta, ca punere în practică a unei viziuni originale asupra lecturii prezentată la cercul judeţean „Pledoarie pentru lectură”.
Însoţiţi de unul dintre profesorii de istorie, Voloc Mihaela, elevii au luat atitudine faţă de tendinţele lumii contemporane prin vizita la Muzeul Judeţean „Mihai Eminescu”.
Date fiind riscurile la care populaţia este expusă din perspectiva ipostazei de pieton, elevii s-au informat asupra normelor de circulaţie pe drumurile publice şi au distribuit pliante trecătorilor în apropierea trecerilor de pietoni, în prezenţa unui reprezentant al Poliţiei Rutiere Botoşani şi al profesorilor Humă Alina-Manuela şi Ştefănescu Mirela.
Întrucât consumul de fructe în timpul programului şcolar al adolescenţilor este redus, prof. Foltea Nicoleta şi m.i. Spoială Nataşa, împreună cu elevi ai clasei a XII-a D, au desfăşurat în curtea şcolii o campanie pentru promovarea consumului de fructe locale şi de sezon.
„Ştafeta atitudinilor pozitive” va ajunge în final la cei care vor încerca să contribuie la diminuarea violenţei ca fenomen, din păcate, global şi să ofere exemple de implicare comunitară, sub genericele „Iubeşte-ţi aproapele! Şi „Ia atitudine!”.
Problemele cauzate la nivel mondial de modul de colectare, depozitare şi refolosire a deşeurilor, a impus organizarea mai multor activităţi pe această temă: „Eco – Moda”, „Reciclăm, Terra să o protejăm!”, Eco – Caravana, schimb de bune practici cu tematică de protecţia mediului, puncte de legătură între sat şi oraş, gimnaziu-liceu”, coordonate de profesorii Curtman Luminiţa, Ciobanu Doina, Baltag Dorina, m. i. Oltean Brînduşa, ed. Sonea Melania.
În urma unei dezbateri coordonate de profesorii Chiţu Mariana şi Cojocaru Nicoleta, în parteneriat cu elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, s-a dat câştig de cauză muncii ca pasiune. Pentru a susţine o astfel de atitudine, alţi elevi şi-au clarificat atitudinea faţă de propria formare sub coordonarea profesorului psiholog, Nechifor Cristina.
În spiritul interesului pentru respectarea dreptului la o viaţă demnă, s-au desfăşurat activităţi de prevenire a traficului de fiinţe umane (coord. prof. Loghin Ana-Maria şi Botoşineanu Margareta), dar şi a consumului de droguri, tutun şi alcool în parteneriat cu Centrul Judeţean „Antidrog”. Coordonaţi de prof. Axinciuc Oana şi prof. ing. Petrescu Carmen, elevii au organizat o paradă a atitudinilor faţă de consumul de substanţe etnobotanice.
Într-un moment în care sentimentul apartenenţei la o comunitate, fie ea locală sau naţională, este direct legat de aspecte materiale, profesorii Ciobanu Radu, Anechitei Cristina şi Voloc Mihaela şi-au invitat elevii să răspundă provocării de a participa la un concurs de cultură naţională, ca remember al motivelor pentru care românii ar trebui să fie mândri şi să se simtă acasă oriunde în lume.
Nu s-a omis nici marcarea Zilei Mondiale a Toleranţei când s-a iniţiat un schimb de îndemnuri la toleranţă cu elevii Şcolii cu clasele I-VIII Havîrna.
Programul din cadrul proiectului SEG 2011, continuă că „Paşi spre o alimentaţie sănătoasă” , premierea participanţilor şi diseminarea rezultatelor la nivelul şcolii.




































